45 de ani. La mulți ani!

“La mulți ani, Engin!

Engin, ai devenit pentru lume o sursă de viață, precum mările.

Cu compasiunea ta nemărginită și măreață,

Ne îmbrățișezi pe toți cu inima ta frumoasă.

Ce bine că te-ai născut, Engin, la mulți ani,

Să alergăm împreună spre zile luminoase.

Engin, să ai noroc din belșug și soarta să-ți fie favorabilă,

Să-ți fie inima plină de curaj și iubire.

Cu apele tale adânci aduci liniște,

Cu iubirea ta învingi cu ușurință greutățile.

În noua ta vârstă, atinge-ți țelurile,

Lasă treptat grijile în urmă.

Ce bine că te-ai născut, Engin, la mulți ani,

Să alergăm împreună spre zile luminoase.

Engin, să ai noroc din belșug și soarta să-ți fie favorabilă,

Să-ți fie inima plină de curaj și iubire.

Fie ca orizonturile fără limite să fie ale tale,

Fie ca tot ce-ți dorești să-ți găsească drumul spre inimă.

Engin, suntem alături de tine, umăr la umăr,

Să ajungem împreună la un final fericit.

La mulți ani, Engin, la mulți ani,

Să alergăm împreună spre zile luminoase.

Engin, să ai noroc din belșug, să-ți fie soarta favorabilă,

Fie ca inima ta să fie plină de curaj și iubire.”

Și ne amintim de interviul acordat lui Hakan Gence în luna mai a acestui an!

◊ Una dintre frazele din carte este următoarea: „Fiecare om poartă o poveste, unele dintre ele nu au nume.” Ei bine, ce s-ar întâmpla dacă povestea ta ar avea un nume?

Dacă ar trebui să mă descriu într-un singur cuvânt, aș spune „tăcere”. Cred că îmi place tăcerea și metafora ei.

◊ Adică?

Tăcerea este un cuvânt puternic. Poate că nu reușești să stai într-un loc foarte tăcut, ba chiar te poate deranja. Cred că tăcerea are o putere.

„Actoria m-a adus într-un loc mai uman, m-a ajutat să înțeleg o mulțime de emoții”

◊ Ce înseamnă actoria pentru tine în acest moment?

În primul rând, este profesia mea. Atâta timp cât sunt sănătos, este o profesie pe care o voi practica până la sfârșitul vieții. La un moment dat, actoria ajunge în centrul vieții tale și multe lucruri din viață încep să se modeleze în funcție de asta. La urma urmei, indiferent ce se întâmplă, oamenii te recunosc pe stradă ca actor. Bine, dacă nu aș fi fost actor, aș fi fost tot așa, dar actoria m-a adus într-un loc mai uman, m-a făcut o persoană mai empatică. M-a ajutat să devin o persoană mai intelectuală, să înțeleg o mulțime de emoții. Adică, dincolo de aspectele vizibile ale profesiei, mi-a adus multe și ca om. M-a modelat, m-a ajutat să mă cunosc mai devreme. În acest sens, datorez foarte mult profesiei, am o datorie de loialitate față de ea și îmi iau profesia în serios, prețuind-o.

◊ Ai interpretat multe personaje diferite. Dacă ai intra într-o cameră și le-ai găsi pe toate acolo, pe care l-ai îmbrățișa primul?

Întrebare dificilă. Pentru că eu cred că acele personaje, dacă nu au murit la finalul poveștii, trăiesc în continuare. De exemplu, îmi imaginez că „Sancar Efe” se plimbă prin Bodrum, iar „Mustafa Bulut” prin Mardin. „Kerim” este fericit cu „Fatmagül” sau nu? Nu știu. Poate s-au despărțit, nu putem ști. Dar îmi imaginez atelierul de fierărie. Cred că m-aș îmbrățișa cu personajul Kerim. Sentimentul de vinovăție, conștiința și dragostea lui de-a lungul întregii povești mă impresionează foarte mult…

◊ Ai fost mereu chipeș?

Nu cred și nici acum nu știu dacă sunt chipeș. Frumusețea este ceva relativ. Nu m-am uitat niciodată în oglindă spunându-mi „Sunt chipeș”. Oare există cineva care să spună asta cu adevărat? Nu știu.

◊ Te iubești pe tine însuți?

Mă iubesc. Uneori mă supăr pe mine însumi, dar mă iubesc cam 300 de zile din 365.

◊ De ce te superi?

Uneori mă cert cu mine însumi, întrebându-mă „de ce am făcut asta așa”. Și din punct de vedere profesional, există o latură a mea care se ceartă cu mine în acest sens. Când lucrez, mă supăr foarte tare pe mine însumi; pot spune „ar fi putut fi mai bine”, „de ce n-am făcut asta așa” și alte lucruri de genul ăsta.

„Cu toții trebuie să ne educăm ego-ul într-un fel sau altul”

◊ În ce etapă a vieții te afli acum?

Dacă m-ai fi întrebat acum cinci ani, aș fi spus că era o perioadă în care mai mult observam, priveam, urmăream. Acum cred că am trecut într-o etapă în care acționez, am energia necesară pentru a pune în practică ceea ce spun, îmi povestesc mai mult poveștile și creez. Sunt bine.

◊ Cum te înțelegi cu ego-ul tău?

Toți avem un ego, dar trebuie să-l educăm într-un fel. Dacă îl lăsăm să ne controleze, nu vom mai putea ieși din impas.

◊ Cum te face cineva să te îndrăgostești? Dar nu spune doar „sufletul”, și aspectul fizic contează…

Aspectul fizic contează, desigur. Ar fi nerealist să neg. Dar pot spune așa: trebuie să aibă o poveste.

◊ De ce este atât de importantă povestea?

Pentru că, dacă are o poveste, înseamnă că are propria lume, propriul trecut, propriile lupte și ceva de povestit. Trebuie să aibă propriile alegeri. Trebuie să fie oarecum împăcată cu sine. Mi-e greu să dialoghez cu o persoană care se luptă mereu cu ea însăși și nu este împăcată cu sine.

◊ Cum îți petreci o zi în care nu ai nimic de făcut? Mergi la sală sau faci cumpărături?

Nu-mi place să fac cumpărături. Cel mai obositor lucru pentru mine este să merg într-un magazin și să cumpăr ceva. De aceea, îmi iau diferite nuanțe ale lucrurilor care îmi plac și închei subiectul. Rutina mea zilnică se schimbă puțin. Găsesc multe lucruri cu care să mă distrez. Când mă trezesc, ascult o muzică ușoară și citesc ceva acasă vreo două ore. Dacă am energie, merg la sală; dacă nu, beau o cafea și mănânc ceva cu prietenii în Kalamış, strada Bağdat. Sau merg la părinții mei. Citesc scenarii, scriu povestiri.