Kıvanç Tatlıtuğ a răspuns întrebărilor jurnaliștilor la premiera filmului „Organize İşler: Karun Hazinesi/ Afaceri organizate: Comoara lui Karun” (Money Trap: The Karun Treasure), în care joacă.

Celebrul actor a făcut declarații pe mai multe subiecte de actualitate, de la decizia de a-și închide conturile de pe rețelele sociale până la incidentul de la casa sa din Göktürk.
„Așa am vrut, le-am închis”
În august, Tatlıtuğ și-a închis conturile de Instagram și X, care aveau aproximativ 5 milioane de urmăritori, și a declarat că nu există un motiv special în spatele acestei decizii.
Actorul a explicat alegerea de a se îndepărta de social media astfel: „M-am plictisit, așa am vrut, le-am închis. Nu e nevoie să legăm asta de o poveste dramatică. Să vorbim clar și pe șleau. În loc de asta, am mers și am cumpărat două duzini de cărți și am citit mult.”

A vorbit și despre incidentul din Göktürk
Tatlıtuğ a făcut declarații și despre incidentul de la casa sa din Göktürk, în urma căruia cetățeanul turkmen Bahadur Yangibayev a fost rănit.
Subliniind sensibilitatea subiectului, actorul a spus: „Nu vreau să stric semnificația, importanța și entuziasmul zilei de azi. El nu este angajatul meu, dar din toate punctele de vedere – juridic, moral, caracter și temperament – suntem alături de el. Și vom continua să fim. În perioada următoare, ca urmăritor al acestui subiect, vă voi oferi informații.”
Tatlıtuğ a precizat că starea de sănătate a lui Yangibayev este bună: „Starea prietenului nostru este foarte bună. Este o veste foarte plăcută. Am vrut să vă dau o veste pe măsura bucuriei zilei de azi.”
A prezentat scuze unui reporter
Tatlıtuğ, care a fost în centrul atenției luna trecută după ce a reacționat când un reporter încerca să-l fotografieze cu telefonul mobil pe fiul său la aeroport, a prezentat scuze pentru acel incident.
Actorul a spus: „La o oră târzie din noapte, ca un oarecare cetățean să-l fotografieze cu telefonul pe fiul meu… Știți cu toții sensibilitatea mea legată de această chestiune. Am crezut că ești un cetățean obișnuit. Fiindcă sunt obișnuit să văd pe toată lumea cu camere, am reacționat așa. Dacă te-am rănit, scuze.”
HÜRRİYET
https://www.imdb.com/title/tt38732131/mediaviewer/rm30397186
[…] 🧿 Bine ai venit, Miray! […]