Actrița Aslı Enver a semnat pentru a juca în serialul „Ayna/Oglinda”, produs de O3 Medya pentru Disney Plus.
Aslı Enver, cunoscută ca actriță principală în unele dintre cele mai remarcabile seriale din istoria televiziunii turce, precum “İstanbullu Gelin/ Mireasa din Istanbul”, “Kavak Yelleri/Cu capul în nori”, “Suskunlar/Jocul Tăcerii” , a anunțat noul proiect. Enver a bătut palma pentru a juca în serialul „Ayna/Oglinda”, produs de O3 Medya pentru Disney Plus. În regia lui Hülya Gezer și scris de Serkan Yörük, serialul o va avea pe talentata actriță în rolul Serra.
Aslı Enver va împărți rolul principal cu İbrahim Çelikkol în acest serial format din 8 episoade. Povestea urmărește viața Serrei, căsătorită cu avocatul Sarp, care se schimbă radical după ce participă la o expoziție. Pe de altă parte, s-a aflat că Burcu Biricik, căreia i s-a făcut o ofertă pentru „Ayna” în același timp cu Aslı Enver și cu care se zvonea că a semnat săptămâna trecută, nu a ajuns la o înțelegere finală din cauza unor neînțelegeri legate de condiții. Sursa: Birsen Altuntaş



[…] Saner Ayar: Trebuie să ne protejăm starurile precum sunt protejați urșii Panda pentru a nu … […]