Barış Arduç a devenit imaginea Kiğılı, unul dintre cele mai importante branduri de modă masculină din Turcia, un brand în vârstă de 85 de ani.

În urmă cu câteva zile a avut loc lansarea parteneratului de imagine. Barış Arduç şi Sena Suerdem Camcı (CEO-ul Kiğılı) au avut o scurtă întâlnire cu presa.

Sena Suerdem Camcı a subliniat importanța acestei colaborări, din punct de vedere al schimbării și transformării, brandul influent și cu rădăcini puternice, de 85 de ani, având acum ca imagine un actor atât de tânăr și chipeș. A mai spus că este de părere că formează o echipă foarte bună, ea, în calitate de reprezentantă a celei de a treia generații a familiei și Barış Arduç, în calitate de imagine. De asemenea, a spus că au valori comune: respectul față de familie, respectul față de femeie, respectul față de soț/soție, valori care contribuie la succesul acestei colaborări.

Barış Arduç a spus că este un prim pas al acestei colaborări și a mulțumit echipelor de profesioniști cu care a lucrat.

Întrebat dacă scopul colaborării este creșterea vânzărilor, actorul a spus că nu ar fi fost la aceeași masă dacă nu exista un astfel de scop, că ar fi prea ambițios din partea lui să susțină așa ceva, dar speră să aducă un aport acestui brand care oricum, de 85 de ani, primește susținerea publicului.

A fost întrebat despre noile proiecte și spus că poate vorbi un pic mai clar, ci nu ipotetic. A mărturisit că nu-i place să vorbească despre ceva ce nu este 100% concret, dar acum poate spune că, 99,9% are un proiect de film care va fi difuzat de o platformă digitală. În prima săptămână a lunii iunie vor începe filmările în Regiunea Egeeană. Acestea sunt primele date specifice, urmând să vorbească mai mult odată cu concretizarea celorlalte aspecte.

Întrebat despre avantajele și dezavantajele de care are parte fiind un actor chipeș, acesta a spus că ar fi multe de discutat pe această temă, dar succint poate spune că a fi chipeș rămâne un avantaj provizoriu dacă nu acorzi suficient timp dezvoltării ca actor.

Un reporter a spus: „Dezavantajele probabil că le vede mai mult Gupse Özay” şi Barış Arduç a răspuns: „În fond, sunt împreună cu cea mai plăcută femeie din lume.„ stârnind uimirea reporterului.

A mai fost întrebat dacă soția intervine în privința stilului, a ținutei sale și a spus că, nu doar în privința ținutei vestimentare, din toate punctele de vedere, nu intervin unul în viața altuia, ci, dacă este necesar, doar își exprimă părerea și se susțin reciproc.

Birsen Altuntaș a aflat că filmul în care Barış Arduç va juca rolul principal se va numi „Bir başka aşk/O altă dragoste„ și este produs de O3 Medya. Actorul va juca rolul unui celebru om de afaceri într-o dramă romantică. Încă nu se știe cine îi va fi parteneră și nici cine va regiza filmul. Probabil că vom afla în scurt timp.

Chiar, oare cine îi va fi parteneră?

Reclame
Reclame
Reclame