Can Yaman la Istanbul


Can Yaman se află într-o intensă pregătire pentru proiectul internațional Sandokan.

Echitație, scrimă, arte marțiale, pregătirea nelimitându-se cu acestea.

Actorul pare că a decis să-și suspende contul de Instagram.

Vom vedea dacă are legătură cu pregătirea rolului.

Drumurile l-au purtat, pentru scurtă vreme, la Istanbul.

Actorul s-a întors deja în Italia.

Trecerea prin Istanbul a actorului a fost marcată de două selfie-uri.

Primul a fost postat chiar de mama actorului care îi urează: „Drum bun, puiul meu.„

Al doılea este o coincidență, la aeroportul din Istanbul.

Călătorește, spre aceeași destinație,, cu cântăreața de operă care a absolvit conservatorul în Italia.

Reclame
Reclame
Reclame

Un comentariu

  1. Acesta va ajunge foarte popular in Italia, poate mai popular decat Kabir Bedi fostul Sandokan. Chestia cu suspendarea contului de instagram, am mai vazut-o la actorii turci. cu fecventa la cei care n-au conturi verificate/original. Ba apar, ba dispar, ba pun restrictii pentru fani din anumite tari, blocarea lor…. spun si eu, ce-am citit pe unele pagin ale fanilor, dedicate actorilor turci, ma refer la cele de pe instagram, De aceea mult timp nici n-am mai vizitat conturile instagram ale actorilor care-mi plac, chestiile astea nu mi se par OK.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.