Probabil că fanii vor răspunde că ELBAR va exista întotdeauna. Este firesc pentru că orice fan păstrează în inima lui ceea ce l-a cucerit. De acolo nu are cum să dispară. Fie că e actor, fie că e cuplu de actori de serial. fie că e film.
După serialul fenomen „Kiralık Aşk„, cuplul ELBAR a revenit într-un proiect de cinema.
Prezentă la un eveniment, Elçin Sangu spunea:
„Eu și Barış ne înțelegem foarte bine, dar nu doar la filmări. Suntem prieteni apropiați. Avem o compatibilitate minunată.„
„Glumim între noi spunându-ne să jucăm mereu împreună.„
„Oamenii vor să ne vadă în aceleași proiecte.„
„Dar sigur că într-o zi ne vom despărți.„
În mai toate interviurile, Barış Arduç şi Elçin Sangu au mărturisit că ideea filmului este încă din timpul serialului. Tocmai de atunci vorbeau cu regizorul despre probabilitatea realizării unui film cât există această energie compatibilă și cât sunt plăcuți de public. Amândoi au spus că Mert și Ada sunt diferiți de Ömer şi Defne.
„Este un avantaj sau un dezavantaj să jucați din nou împreună cu domnul Barış?„era întrebată Elçin Sangu care răspundea:
„Este frumos să ai un partener pe care îl cunoști, dar depinde cumva și de cererea publicului. Dacă publicul vrea, poate fi un avantaj. Dar nu știu dacă este bine să repeți prea mult…„
https://wordpress.com/post/viatacuaromadecafea.com/54569
Cei doi declarau pentru VOGUE Turcia:
Barış Arduç: „Era ceva ce planificasem cu Elçin încă de anul trecut. Voiam să realizăm ceva împreună. Suntem buni prieteni și ne distrăm și când muncim.Și am vrut să fructificăm faptul că am fost plăcuți în serial. Există, atât în cinematografia noastră clasică, dar și în lume, actori care au patru- cinci proiecte comune. Este o comedie romantică, dar există și scene foarte bune pe care nici în filmele de acțiune nu le întâlnești. „
Elçin Sangu: „În Turcia ar putea exista o atitudine de genul „ei au mai jucat împreună„, dar în străinătate intenționat aduc laolaltă cuplurile bune. Cred că va fi un pic diferită de comedia romantică obișnuită. Când spui comedie romantică, oamenii nu așteaptă un conținut consistent. Nu are o structură prodund dramaturgică. În Turcia este percepută drept un film realizat cu costuri mici. Vor vedea că aceasta este o comedie romantică care nu s-a dorit ieftină.„
Iar Barış Arduç spunea în interviul pentru HELLO Turcia:
H: Fanii vor să te vadă mereu, atât în viața privată, cât și la televizor, împreună cu Elçin Sangu. De ce crezi că vor asta?
B.A. : Pentru că vor ca Ömer şi Defne să nu se despartă niciodată. Au iubit foarte mult relația lor din serial… De aceea nici nu au vrut să se termine serialul și încă îl fac să trăiască. De fapt, nu pe Barış şi Elçin, ci acele două personaje și le doresc mereu împreună.
H: Ați mai colabora?
B.A. : De fapt, au mai existat cupluri în lume are au avut proiecte unul după altul. Cu Elçin exisă un parteneriat acceptat. Ori de câte ori au ocazia, ne arată cât de mult ne iubesc. În social media fac lucruri incredibile. Era foarte important să putem menține emoția după 69 de episoade. Nu știu ce ne-ar putea oferi viața. Ne înțelegem bine. Dacă și filmul va merge bine, ar putea fi continuarea sau am putea colabora și în alt proiect. Dacă vom avea parte la film de acelaşi mare interes ca la serial, de ce nu?
Răspunsul întrebării din titlu cred că l-au dat chiar ei.
Cineva mă întreba azi printr-un mesaj dacă vor avea un nou proiect și-mi trimitea o fotografie care circula pe unele grupuri. Un afiş al fanilor cuplului.

YANIMDA KAL/Rămâi lângă mine este denumirea inițială a filmului MUTLULUK ZAMANI/Timpul fericirii.

Să păstrăm ceea ce este frumos. Cred că s-a gândit astfel de cel puțin 39.955.872 ori cât s-a ascultat această piesă.
„Te-am acoperit întocmai ca o zăpadă,
Înăuntru, toate florile au tremurat una câte una,
Insomnia arată câte ai strâns în mintea ta
Și s-au scuturat rând pe rând…
Tu ai fost mereu precaută,
Eu mi-am pus mereu interdicții.
Există baraje în fața noastră .
Apa aceasta nu se va opri niciodată.
Apa aceasta nu se va opri niciodată.
Trăirea foarte intensă
Era precum izvoarele care curg.
Cei ce nu au crezut, au așteptat.
Ți-ai împrumutat speranțele, nu ți-au mai rămas deloc în buzunar.
Prietenii nu te-au înțeles.
Tu ai fost mereu precaută,
Eu mi-am pus mereu interdicții.
Există baraje în fața noastră .
Apa aceasta nu se va opri niciodată.
Apa aceasta nu se va opri niciodată.
Frumusețea ta era secretă precum o rodie,
Aveai multe de dat,
Oamenii nu au crezut.
Ai tăcut, ai tăcut, nu ai vorbit, apoi ai fugit fără să privești înapoi,
Oamenii s-au mirat.
Tu ai fost mereu precaută,
Eu mi-am pus mereu interdicții.
Există baraje în fața noastră .
Apa aceasta nu se va opri niciodată.
Apa aceasta nu se va opri niciodată. „
Iar pentru optimiști:





















































Răspunde-i lui Alina B. Anulează răspunsul