Infracțiunea de ucidere din culpă

Publicat de

În ziua de 9 aprilie, Sindicatul lucrătorilor din cinema, publicitate, seriale și emisiuni de televiziune, Sinema TV Sendikası, a transmis un comunicat cu privire la un accident de muncă soldat cu decesul unui angajat.

Potrivit comunicatului, în data de 6 aprilie, în timp ce muncea pe platourile de filmare ale serialului produs de OG Medya pentru Netflix, Atiye/The Gift, dintr-o neglijență, Hasan Karatay a căzut de pe scară și s-a accidentat grav. După ce a fost o perioadă la terapie intensivă, Hasan Karatay și-a pierdut viața. Sindicatul anunța cu profundă tristețe încetarea din viață a colegului de breaslă și transmitea condoleanțe familiei și celor apropiați. Sindicatul mai comunica faptul că a intrat în posesia unor informații potrivit cărora nu au existat la platouri ambulanță și un specialist în securitatea muncii, iar Hasan Karatay ar fi muncit fără a fi asigurat.

Sindicatul era de părere că de vină este compania de producție, deoarece nu a luat suficiente măsuri privind securitatea în muncă în platourile care sunt clasificate drept periculoase și transmitea că va urmări cazul îndeaproape.

„Nu vrem să murim pe platouri!

Vrem specialist în securitatea la locul de muncă pe platourile de filmare.

Crimele la locul de muncă, nu reprezintă un destin„ mai scriau reprezentanții sindicatului pe Twitter.

Jurnalista Birsen Altuntaș scrie azi că producătorul Onur Güventam a fost acționat în instanță de familia angajatului pentru infracțiunea de ucidere din culpă care se pedepsește cu până la șase ani de închisoare.

Hasan Karatay avea 28 de ani și lucra ca vopsitor.

bandicam 2019-06-27 10-30-15-976.jpg

Reclame