Beren Saat a revenit pe Instagram, după o îndelungată absență, cu un mesaj emoționant în legătură cu aniversarea zilei sale de naștere.
A revenit cu a 100-a postare și a ajuns la 2 milioane de urmăritori.
Iată mesajul:
„Infinitul și o zi. În mijlocul ringului de dans, pe muzica mini setului audio primit cadou de la Barış K, simțind că ciucurii chimonoului meu dansau independent de mine și eram conectată de la celule până la nori din energia entuziasmului celor din jurul meu…Mă las tuturor celor care mă îmbrățișează și îmi transmit gânduri frumoase, ochii îmi sunt închiși și ascult imaginându-mi un drum de lumină de la inimă la inimă… Telefonul meu are note de urări frumoase… Când au trecut o sută de mii de ani (în timpul social media) de când nu am mai folosit Instagram, iată că am ajuns la două milioane de urmăritori și mesaje de felicitare. În fața mea, spatele meu, dreapta, stânga e plin de daruri… Asta înseamnă să fii iubit,să fii iubit…
Această femeie poate să-și organizeze o petrecere fără ca soțul ei să o facă, poate să-și aleagă drept parteneră de dans „soacra cu care nu se înțelege„, poate să-și aleagă pentru ea o altă zi dintr-un alt timp și o altă geografie în care să fie cu toți cei iubiți. Petrecerea noastră nu prea a fost cu dansatoare orientale. Ne-au dat gata, mai degrabă, prin talentul lor, DJ-ul și prietenii muzicieni. Și am avut un miniconcertal muzicianului minunat care, tot mereu alături de mine, mă face să simt cum îngerii zboară, un moment de infinit care m-a făcut să nu mai simt nimic altceva, doar suflet pentru suflet…„
https://viatacuaromadecafea.com/2017/02/13/kosem-este/
Votăm? Mulțumesc!
http://www.radardemedia.ro/premiile-radar-de-media-2017-votare-preliminara/