Kerem Bürsin este coperta ediției de vară a revistei Esquire Türkiye, prilej cu care a acordat un interviu.

View this post on Instagram

Nu poți fugi complet de soare, dar poți alege cum ieși în fața lui. Oare același lucru e valabil și în viață?

Absolut. Cred că viața este, în mare parte, formată din alegerile noastre. Uneori, chiar și a nu alege ceva este, în sine, o alegere, și continui pe drum împreună cu consecințele acesteia. Nu putem controla absolut nimic pe deplin, dar, datorită experiențelor noastre, putem anticipa, într-o oarecare măsură, unde ne pot duce alegerile. Desigur, e o ecuație care se schimbă constant. Starea de spirit, perioada prin care treci, perspectiva care se modifică pe măsură ce înaintezi în vârstă… Azi nu mai ești una și aceeași persoană cu cea de acum cinci ani. Prin urmare, și preferințele se transformă în timp. Dar, la finalul zilei, ceea ce ne modelează cel mai mult alegerile rămân tot experiențele noastre…

Soarele este uneori energie, alteori o încercare. Împotriva a ce te protejezi cel mai mult în viață?

Viața mea privată este foarte importantă pentru mine. Timpul pe care îl petrec în afara muncii, cu cine îl împart, ce fac, cu ce îmi hrănesc mintea și sufletul… Acord o atenție deosebită tuturor. De aceea încerc să mă protejez de lucrurile care nu-mi fac bine, care îmi trag energia în jos sau care au un efect negativ asupra sufletului. Lucrurilor pe care altădată le toleram mai ușor, acum nu le mai pot suporta. Cred că, pe măsură ce trece timpul, omul înțelege tot mai bine ce merită cu adevărat. Pe scurt: „I’m just too old for the bullshit”.

Azi suntem expuși constant la tot felul de lucruri: știri, comentarii, social media sau așteptări… Cum te protejezi în tot acest zgomot și cum îți menții echilibrul mental?

Chiar a devenit foarte greu, parcă. Suntem, chipurile, în era informației și putem accesa orice tip de informație, dar cât de de încredere sunt sursele a devenit un mare semn de întrebare. Inteligenta artificială, social media, instituțiile media din lume, tot felul de lucruri curg dinspre mediul nostru. E important să cercetezi. Înainte să aperi ceva sau să spui „asta e corect, asta e greșit, știu foarte bine”, trebuie să cercetezi și să privești din toate unghiurile ca să înțelegi. Din păcate, partea de cercetare a devenit foarte leneșă. Dacă e o știre și mă interesează, atunci, ca să pot vorbi despre subiect, trebuie să fiu sigur, iar ca să fiu sigur, îl analizez pe toate ferestrele și pe toate ușile – nu doar din partea pe care vreau să o aud sau pe care o voi apăra, ci din toate perspectivele, ca să-mi pot forma o părere proprie. În rest, când e vorba de comentarii, social media sau așteptări, cred că am reușit să mențin un echilibru frumos. Viețile noastre nu se rezumă la aceste medii și nici nu ar trebui. Da, există, dar controlul e mereu al tău, în orice sens: să nu te uiți e în controlul tău, să răspunzi cu umor și pozitivitate unui comentariu negativ e tot în puterea ta. Știu un lucru care îmi ține mintea mereu liniștită: există o lume incredibilă și, ca să mă bucur de ea, nu am nevoie de foarte multe. Sistemul lumii a ajuns să te facă să te simți fără control, fără putere și insuficient. Eu cred că omul – cel puțin eu – nu e așa. În final, și eu am început să funcționez cu oamenii pe următoarea logică, pe care Keanu Reeves a rezumat-o foarte bine la un moment dat: „Sunt într-o etapă a vieții în care nu mai intru în discuții. Chiar dacă spui că unu plus unu fac cinci, îți zic că ai dreptate. Bucură-te de viață!”

Atât în actorie, cât și în viață, toată lumea așteaptă ceva de la tine. Cum își creează și păstrează omul echilibrul dintre așteptările altora și propria voce?

Pentru mine, fundamentul stă în cât de împăcat ești cu tine însuți și cât de mult spațiu îți oferi să te asculți. Pe măsură ce faci asta, propria ta voce devine mai clară, iar diferența sau asemănarea dintre așteptările altora și ceea ce îți dorești cu adevărat se conturează mai net. Dar cu cât te îndepărtezi mai mult de tine, cu atât apare mai ușor senzația de a te pierde. Așteptările nu sunt întotdeauna corecte pentru tine sau nu te fac neapărat fericit. De aceea e foarte important să-ți poți auzi și asculta propria voce. La finalul zilei, esențialul e ceea ce vrei tu. În actorie, situația e puțin diferită. Până la urmă, facem o muncă colectivă. În film, serial sau teatru, interpretarea regizorului, perspectiva producătorului, atingerea montajului, chiar și performanța partenerului de scenă îți pot schimba jocul actoricesc. Rolurile și proiectele pe care le alegem uneori răspund așteptărilor, alteori nu. Dar tocmai uneori ceea ce atrage atenția e să faci ceva ce nimeni nu se aștepta. Desigur, uneori poate să nu aibă niciun ecou. În opinia mea, dacă încercăm mereu să răspundem așteptărilor și rămânem tot timpul în același tipar, lucrul acela se transformă puțin în comerț. Se poate și asta, nu e nimic greșit. Dar cred că arta presupune și un pic de risc. Uneori încerci și iese; alteori nu. Dar a nu încerca e, pentru mine, o pierdere mai mare.

Există o situație care pe vremuri te epuiza ușor, dar azi nu te mai afectează? Omul chiar se întărește cu timpul sau doar învață pe ce să-și cheltuiască energia?

Unii oameni ajung în acest punct mai devreme, alții mult mai târziu. Cred că ține un pic de caracter și un pic de experiențele trăite. De aceea e greu să spui categoric că e „întărire” sau „învățare să nu-ți mai risipesc energia”. E un concept destul de relativ. Ba chiar, pentru altcineva, ar putea fi un semn de slăbiciune. Dar, vorbind în numele meu, nu mai simt nevoia să explic totul așa cum o făceam altădată. Merg pe un drum și încerc să-l modelezi așa cum vreau eu. Dacă cineva vrea să meargă alături de mine, e minunat; dacă nu, nicio problemă. Pentru că eu voi continua să merg.

A te proteja e perceput uneori ca o slăbiciune. În realitate, uneori cea mai mare putere e să poți trasa limite. Tu cum ai învățat să te protejezi și să spui „nu” atunci când e nevoie?

Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit cel mai des de la profesorii mei de la universitate a fost că răspunsul „Nu” e uneori mai important decât răspunsul „Da”. Desigur, să înțelegi cu adevărat asta vine odată cu experiența și pe măsură ce trăiești. Până la urmă, dacă spui „da” la ceva care nu-ți stă bine sau dacă o decizie te face să te gândești mereu, de cele mai multe ori răspunsul real e „nu”. De aceea e foarte important să-ți asculți vocea interioară. În etapa de luare a deciziilor, stau cu mine însumi și cântăresc îndelung. Dacă la întrebările grele pe care mi le pun nu pot da răspunsuri clare pe care să le pot apăra cu adevărat, atunci pentru mine răspunsul e deja limpede. E important și să te gândești la sentimentul de regret. Mă întreb care dintre opțiuni m-ar face să regret mai mult pe viitor. Dar după ce am luat decizia, indiferent de rezultat, cred că trebuie să spui „fie ce o fi” și să mergi mai departe.

Toată lumea încearcă să-și protejeze aspectul exterior, dar adevărata miză e să-ți poți păstra liniștea interioară. Care sunt obiceiurile sau ritualurile de nerenunțat care ți-o asigură ție?

Cred că, cu cât liniștea interioară e mai sănătoasă, cu atât se reflectă cumva și în aspectul exterior. Inversul, însă, nu se întâmplă prea des. Mai degrabă decât ritualuri, pentru mine e mai corect să vorbesc despre stilul meu de viață și despre rutine. Acestea sunt, de fapt, alcătuite din multe obiceiuri mici. Aproape în fiecare zi scriu în jurnal, mă rog, fac sport regulat. Cei care mă cunosc știu: sportul e pentru mine o adevărată terapie psihologică. Fără el chiar mă transform într-un om mai nefericit. Încerc să dedic meditației cel puțin o jumătate de oră, dacă se poate o oră. Împreună cu antrenorul meu și prietenul foarte apropiat Furkan Okuş facem exerciții de respirație înainte de antrenament. Îmi mai place și să-mi gătesc singur. Toate acestea sunt lucruri care îmi hrănesc liniștea interioară. Poate că, privite din afară, par obiceiuri simple, dar cred că diferența o face faptul că le faci constant și le transformi într-o parte firească a vieții.

Când te uiți înapoi, crezi că ai învățat mai degrabă să fii mai blând cu tine însuți sau să te protejezi? Crezi că cele două se pot separa?

Am învățat să fiu mai blând cu mine. Odată ce asta se așază în structura ta de ființă, începi să înțelegi, într-o oarecare măsură, de ce și cum să te protejezi. Dar a te proteja mereu poate genera, pe de altă parte, un alt ciclu – unul care nu-ți permite să te dezvolți. Desigur, e important și de ce te protejezi, dar uneori să ieși din propriile tale norme e, din punctul meu de vedere, un lucru foarte important. Până la urmă, existăm ca să trăim, nu doar ca să existăm. Experiențele diferite pot scoate la iveală laturi diferite ale tale, de aceea a te proteja prea mult sau a spune „nu fac asta ca să mă protejez” poate deveni un obstacol în calea descoperirii unei laturi pe care nu o cunoșteai deloc.