La cincizeci de ani după serialul care a făcut o lume întreagă să viseze, Sandokan s-a întors: nu ca un simplu remake, ci ca o rescriere a mitului, mai complexă, mai umană, mai contemporană. O reflecție asupra puterii, libertății și incluziunii. După ani de așteptare și pregătire, Sandokan a devenit rolul vieții pentru Can Yaman.

„Sandokan al meu este autentic și original. În acest prim sezon, îl vom vedea într-o călătorie în interiorul său. El pornește cu ideea de libertate pentru a se elibera pe sine și pe mama sa, dar devine salvatorul unui popor. Este un personaj incluziv, care susține diversitatea și integrarea.” declara Can Yaman pentru Vanity Fair Italia.
Yaman spunea că s-a pregătit timp de cinci ani, studiind fiecare nuanță a personajului: „Un rol ca acesta apare rar în viața unui actor. La început, m-am concentrat pe aspectul fizic, dar am descoperit că aspectul emoțional este și mai intens. Sandokan este un om suferind, ascetic, dar și ironic: am învățat de la el că, chiar și în suferință, trebuie să știi să zâmbești.”

TV Mania anunță: „Can Yaman revine în forță pe micile ecrane din România. Începând cu data de 19 aprilie (duminica), de la ora 14.45, Pro TV dă startul mult așteptatului serial „Sandokan” (2025). Producția, care promite o incursiune spectaculoasă în Borneo secolului al XIX-lea, este deja disponibilă și pe platforma Voyo.”


[…] Saner Ayar: Trebuie să ne protejăm starurile precum sunt protejați urșii Panda pentru a nu … […]