În această seară/noapte se desfășoară gala celei de-a noua ediții a Premiilor PRODU, cel mai prestigios eveniment dedicat excelenței în producția audiovizuală Ibero-Americană.
Este o incursiune emoționantă printre finaliștii și câștigătorii care au marcat această ediție, prin peste 100 de categorii care recunosc cele mai bune conținuturi ibero-americane, precum și pe cei care se află în fața și în spatele camerelor pentru a face acest lucru posibil. Premiile PRODU 2025 reprezintă un eveniment diferit, virtual, inovator și de avangardă, care reprezintă viitorul consumului online.
Întâlnirea celor mai populari și îndrăgiți artiști, care împreună atrag milioane de fani.
Această gală se adresează fanilor din lumea divertismentului, pasionați de conținut și de celebrități. Constă într-o transmisie de șase ore, care va fi apoi condensată într-o emisiune specială de două ore, difuzată pe diferite canale din America Latină, SUA și Spania.
Turcia strălucește din nou, adjudecându-și premii la categoriile dedicate serialelor non-hispanice. Aceste succese subliniază impactul global al producțiilor turcești, care continuă să cucerească audiențe internaționale prin povești captivante și performanțe excepționale. Turcia demonstrează, încă o dată, că este un power-house al ficțiunii contemporane!
Iată lista completă a câștigătorilor turci la categoriile dedicate serialelor în limbă non-hispanică:
DEMET ÖZDEMİR – Farah Erşadi (Adım Farah/FARAH)
Cea mai bună actriță de telenovelă contemporană
Mejor Actriz de Telenovela Contemporánea
En İyi Çağdaş Telenovela Kadın Oyuncu

CEMRE BAYSEL- İncila Arıkan ( Perdidos en el amor (Sakla beni/Pierduți în dragoste/Lost in love)
Cea mai bună actriță de telenovelă romantică
Mejor Actriz de Telenovela Romántica
En İyi Romantik Telenovela Kadın Oyuncu

PREMIILE PRODU LA CATEGORIA SERIALELOR ÎN LIMBĂ NON-HISPANICĂ
PREMIOS PRODU EN LA CATEGORÍA DE SERIES EN LENGUA NO HISPANA
İSPANYOLCA OLMAYAN DİLDEKİ DİZİLER KATEGORİSİNDE PRODU ÖDÜLLERİ
Corazón negro (Siyah Kalp/Inimă neagră/Valley of hearts)
(Inter Medya) TIMS&B Productions
Cea mai bună telenovelă contemporană
Mejor Telenovela Contemporánea
En İyi Çağdaş Telenovela
*****
Perdidos en el amor (Sakla beni/Pierduți în dragoste/Lost in love)
OGM Universe / OGM Pictures
Cea mai bună telenovelă romantică
Mejor Telenovela Romántica
En İyi Romantik Telenovela
*****

ARAS AYDIN- Nuh Çakırca (Corazón negro (Siyah Kalp/Inimă neagră/Valley of hearts)
Cel mai bun actor de telenovelă contemporană
Mejor Actor de Telenovela Contemporánea
En İyi Çağdaş Telenovela Erkek Oyuncu

ONUR TUNA- Mesut Öztürkmen (Una vida perfecta/Şahane Hayatım/Viața mea minunată/My wonderful life)
Cel mai bun actor de telenovelă romantică
Mejor Actor de Telenovela Romántica
En İyi Romantik Telenovela Erkek Oyuncu
Halit Ergenç a primit trofeul de onoare PRODU.


[…] Saner Ayar: Trebuie să ne protejăm starurile precum sunt protejați urșii Panda pentru a nu … […]