Burcu Biricik s-a născut în ziua de 4 mai 1989 în Antalya.

În 2006, concursul de frumusețe Miss Mediterranean i-a adus titlul Regina Mediteraneeană.

Și-a propus să devină actriță încă din anii de liceu, când a fost premiată la un festival de teatru, dar a absolvit întâi Universitatea Egee- Facultatea de Arheologie, timp în care a urmat cursuri de actorie, apoi a jucat în trupa de teatru orășenesc a Primăriei Bornova.

A jucat până acum în 10 filme, 14 seriale și în proiectul FATMA de pe Netflix.

A fost imaginea brandurilor „Penti„, „Emotion„ și a platformei de cumpărături Trendyol. În prezent, actrița este imaginea băncii DenizBank.

În prezent, Burcu Biricik interpretează rolul principal în serialul de succes “Camdaki Kız/Fata de la Fereastră„ care a obținut trofeul ALTIN KELEBEK/Fluturele de Aur pentru cel mai bun serial.

Este căsătorită din din 2016 cu Emre Yetkin care lucrează în domeniul publicitar și este impresar al actriței.

Burcu Biricik i-a rugat, pe cei apropiați ei și pe toți cei care o îndrăgesc, să facă donații Fundației Tohum Otizm (care sprijină bolnavii de autism și educația).

Reclame
Reclame
Reclame
Publicitate