Revista americană TIME a publicat lista celor mai influenţi 100 de oameni din lume


HALUK LEVENT este pe listă!

Din Turcia au fost propuse 182 de persoane. Editori prestigioasei publicații au făcut cercetări și au ales un nume: Haluk Levent.

Haluk Levent, (cântăreț), fondatorul asociației AHBAP, cu filiale în multe orașe ale Turciei, implicată în foarte multe campanii de ajutorare, conduce, de câțiva ani încoace topul personalităților în care turcii au cea mai mare încredere.

„Haluk Levent este un constructor de poduri, un vindecător și un artist cu o inimă mare. El nu numai că inspiră o întreagă societate, dar arată și modul în care un singur individ poate face diferența în fața tragediilor catastrofale. Într-o lume din ce în ce mai atomizată, el i-a făcut pe oameni să simtă că au un prieten – cineva căruia îi pasă cu adevărat de ei și le aude vocile tăcute.„

https://time.com/collection/100-most-influential-people-2023/

„Sunt într-un astfel de loc încât

o parte a mea este din alge albastre

purtate de valuri.

Prietene, prietene,

frumos prieten,

ce destin crunt e acesta,

ce echilibru disperant!

O parte din noi desfrunzește,

o parte din noi e grădină de primăvară.

Prietene, prietene,

frumos prieten,

ce destin crunt e acesta,

ce echilibru disperant!

O parte din noi desfrunzește,

o parte din noi e grădină de primăvară.

Sunt într-un astfel de loc încât

nici garoafe, nici broaște

Sunt într-un astfel de loc încât

Sunt într-un astfel de loc încât

mama se duce, Doamne, Doamne,

fiica ei a ajuns pe străzi.

Prietene, prietene,

frumos prieten,

ce destin crunt e acesta,

ce echilibru disperant.

O parte din noi desfrunzește.

O parte din noi e o grădină de primăvară.

Prietene, prietene,

frumos prieten,

ce destin crunt e acesta,

ce echilibru disperant.

O parte din noi desfrunzește.

O parte din noi e o grădină de primăvară.„

Interpret: HALUK LEVENT în emisiunea „Cântecele vorbesc despre noi„ de la Kanal D Turcia

Muzica/versuri: Ahmet Kaya, Hasan Huseyin Korkmazgil

Reclame
Reclame
Reclame

Descoperă mai multe la VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

2 răspunsuri la „Revista americană TIME a publicat lista celor mai influenţi 100 de oameni din lume”

  1. Pe 8 feb.2023, am auzit prima dată în viața mea numele Haluk Levent! Și știți unde: pe IG-stories Kelly Piquet, fiica triplului campion mondial F1, Nelson Piquet! Kelly cerea ajutor privind cei mai de încredere oameni sau ING-uri din Turcia! O jumătate de zi mai târziu, recomanda prietenilor ei pe Halul Levent și Abhap! Și asta din Monaco! A recomandat că acolo sa meargă donațiile pentru victimele cutremurului din Turcia

    Apreciază

Comentarii despre articol

Search

Latest Stories