UPDATE- 23:00- Vicepreședintele Turciei Fuat Oktay a anunțat că bilanțul dezastrului a ajuns la 24.617 morți și 80.278 de răniți.

UPDATE- 19:00- Ministrul Sănătății Fahrettin Koca a anunțat că bilanțul tragic al dezastrului secolului a ajuns la 22.327 morți și 80.278 răniți.

UPDATE- 16:30: Președintele Turciei a anunțat la Şanlıurfa că în urma dezastrului și-au pierdut viața 21.848 de oameni și au fost răniți 80.104.

UPDATE- 14:00: Președintele Turciei a anunțat la Diyarbakır că în urma dezastrului și-au pierdut viața 21.043 de oameni și au fost răniți 80.097.

Autoritatea pentru gestionarea dezastrelor şi situaţiilor de urgenţă (AFAD) a anunțat bilanțul tragic al dezastrului secolului în Turcia, cele două cutremure devastatoare care au avut loc în data de 6 februarie, primul la ora locală 4,17 (3.17, ora României) cu magnitudinea 7.7 și epicentrul în districtul Pazarcık, iar al doilea la ora locală 13:24 (12:24 ora României) cu magnitudinea 7.6. și epicentrul la Elbistan.

În provinciile Kahramanmaraş, Gaziantep, Şanlıurfa, Diyarbakır, Adana, Adıyaman, Osmaniye, Hatay, Kilis, Malatya și Elazığ și-au pierdut viața 20.665 de oameni și sunt răniți 80.088.  92.697 de sinistrați au fost evacuați din zonă către alte provincii.

166.095 de persoane au fost implicate în eforturile de salvare şi ajutor,

31.832 de persoane acționează în cadrul echipelor de căutare-salvare, dintre acestea 8.294 din străinătate (167 din România conform Agenției de Presă Anadolu).

https://www.afad.gov.tr/kahramanmarasta-meydana-gelen-depremler-hk-basin-bulteni-26

https://www.aa.com.tr/tr/asrin-felaketi/turkiyeye-yurt-disindan-gelen-arama-kurtarma-ekiplerinin-calismalari-suruyor/2814670

Reclame
Reclame
Reclame