Legenda „Aşk-ı Memnu/Iubire ascunsă„ continuă.

După ce în anul 1975 TRT difuza primul serial dramă din istoria serialelor turcești și romanul lui Halit Ziya Uşaklıgil încăpea în doar șase episoade, 2008 a adus o nouă ecranizare, regizată excepțional de Hilal Saral și cu o distribuție de zile mari: Beren Saat, Kıvanç Tatlıtuğ, Selçuk Yöntem, Zerrin Tekindor, Nebahat Çehre, Hazal Kaya.

După ani de zile, povestea personajului Bihter va fi adusă într-un film.

Va fi o producție TAFF Pictures pentru Netflix și rolul principal va fi interpretat de Farah Zeynep Abdullah. Regizori vor fi cei care au regizat filmul de mare succes BERGEN, Mehmet Binay și Caner Alper.

Distribuția filmului pare că începe să prindă contur, dar castingul este în desfășurare.

Conform jurnalistei Birsen Altuntaș, săptămâna trecut au avut filmările de probă pentru personajul Behlül căruia în serial i-a dat viață Kıvanç Tatlıtuğ.

Dintre Furkan Andıç, Boran Kuzum, Halit Özgür Sarı și Serkan Çayoğlu, actorii care au participat la filmările de probă cu Farah Zeynep Abdullah, cel mai compatibil s-a dovedit a fi Boran Kuzum.

Reclame
Reclame
Reclame
Publicitate