„Te arde puțin câte puțin,

nu-ți dă pace deloc dragostea.

Fără tine m-am pierdut

cufundându-mă în depărtare.

Dragostea înseamnă plecare fără întoarcere?

Un astfel de dor?

Nu există final fericit?

Să fii lovit fără să mori?

Există o altă cale?

Nu se potolește vocea dorului când îi spui să tacă?

Sunt la marginea prăpastiei. Vino, ține-mă de mână

sau cazi cu mine.

Caută-mă, caută-mă, caută-mă, inima mea e plină de răni,

tot luând-o de la capăt.

Caută-mă, caută-mă, caută-mă,

am ajuns parcă la fund,

scoate-mă de aici până nu mă sufoc.

Mă va durea mai puțin dacă îmbrățișez amintirile?

Povara despărțirii mă obosește trecând peste mine.

O ia de la capăt. De ce?

N-a fost de ajuns?

Din nou nopți de parcă soarele a uitat să răsară pentru noi.

Înțelege-mi suferința. Am trecut prin corpul ăsta așteptându-te tot pe tine.

Inima nu poate pleca dacă a ajuns țăndări.

Nu se potolește vocea dorului când îi spui să tacă?

Sunt la marginea prăpastiei. Vino, ține-mă de mână

sau cazi cu mine.

Caută-mă, caută-mă, caută-mă,

am ajuns parcă la fund,

scoate-mă de aici până nu mă sufoc.„

Reclame
Reclame
Reclame
Publicitate