Özcan Deniz se însoară


Anunțul a venit chiar din partea iubitei lui, Samar Dadgar, care a scris pe Instagram:

„Ai venit ca un dar. Bine ai venit. 🤍💍✨🌙„

Conform TV100, relația dintre Özcan Deniz și Samar Dadgar nu este o relație nouă, ci își are începuturile înainte de căsătoria lui cu Feyza Aktan.

După ce actorul a divorțat, cei doi și-au reluat relația.

Özcan Deniz spunea despre Samar Dadgar (designer vestimentar de origine iranină) că este cea care îi aduce liniștea.

Îndrăgitul actor a luat decizia de a se însura după ce, chiar de Ziua Femeii, instanța l-a achitat în procesul intentat de Feyza Aktan, fosta lui soție, care îl acuza de vătămare deliberată continuă, privare de libertate, insultă și amenințare și cerea o pedeapsă cu închisoarea între șase luni și un an și șase luni.

Când instanța a programat ședința finală a procesului pentru data de 8 Martie, actorul nu a anulat concertul.

Acesta declara în seara concertului, emoționat, pe scenă:

„Dacă instanța a ales pentru proces această zi, eu am ales această zi ca și concert pentru a protesta un pic, pentru a-mi dovedi nevinovăția, pentru a arăta că nu sunt un astfel de om, că se vrea să mi se aplice o etichetă, de aceea nu am anulat concertul și, Slavă Domnului, în această dimineață am fost achitat. Poate că în mintea oamenilor a mai rămas ceva de genul „Sigur a făcut asta!„, dar eu pot jura pe orice că nu am făcut-o. Până acum, pe conturile mele de socializare, am făcut cele mai dure observații cu privire la cazurile de violență împotriva femeii. Dincolo de toate, sunt un copil care a crescut văzând cu mama lui era supusă violenței și sunt ca un tată care și-a crescut patru surori. De aceea, acest proces a fost pentru mine o mare nedreptate, dar eu am iertat-o pe cea care a comis această nedreptate față de mine. Este o zi specială pentru mine și vă mulțumesc foarte mult pentru că îmi sunteți alături. Să fie o seară foarte frumoasă!„

Reclame
Reclame
Reclame

Un gând despre „Özcan Deniz se însoară

  1. Un mare actor și un original cântăreț! O amintire de neuitat în Mireasa din Istanbul!💝🙏

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.