Aseară a avut loc, la Maximum Uniq Hall, o nouă gală a proiectului “Geleceğin Güçlü Kadınları/Femeile puternice ale viitorului”.

Aslı Bekiroğlu, Başak Gümülcinelioğlu, Berfu Yenenler, Burcu Kara, Cansu Tosun, Damla Colbay, Dilara Aksüyek, Ebru Şahin, Ezgi Eyüboğlu, Gökçe Akyıldız, Gülcan Arslan, Gülçin Santırcıoğlu, Hayal Köseoğlu, Hazal Filiz Küçükköse, Hazal Subaşı, Hazal Türesan, Hira Koyuncuoğlu, İlayda Alişan İrem Helvacıoğlu, Oya Taşanlar, Sedef Avcı, Simay Barlas, Sinem Ünsal, Zeynep Çamcı au defilat pe podium, purtând creații ale designerilor Meltem Özbek, Özlem Kaya, Raisa Vanessa, Sudietuz, Tuvana Büyükçınar Demir și Zeynep Tosun, care au creat ținute reprezentative pentru anumite perioade, în care au trăit femeile pionier ale Turciei (prima femeie avocat, prima femeie reporter de război, prima femeie polițist, prima femeie cadru didactic, prima actriță de teatru, prima femeie pilot) în scopul strângerii de fonduri pentru fundația „Toplum Gönülleri/Voluntarii Comunității„ care asigură mai multe posibilități de studiu pentru studente.

Ținutele cu care au defilat vedetele au fost scoase la licitație și fondurile vor fi destinate acestei cauze.

Ebru Şahin a defilat purtând o creație Raisa Vanessa, inspirată din anii ’70, ani în care a trăit Betül Diker, prima femeie polițist din Turcia.

Iubitul actriței, jucătorul de baschet Cedi Osman, aflat în SUA, a dialogat online cu actorul Cem Yılmaz, cel care a inițiat licitația deschisă, mărturisind că vrea să cumpere ținuta cu care a defilat Ebru. Acesta a oferit suma de 150.000 lire turcești, ceea ce înseamnă aproximativ 10.000 de dolari americani.  

https://www.instagram.com/explore/tags/gelece%C4%9Fing%C3%BC%C3%A7l%C3%BCkad%C4%B1nlar%C4%B1/

Reclame
Reclame
Reclame