KEREMCEM

Înainte ca încăpățânarea ta să învingă, înainte de a te îndrăgosti, vino.

Plecarea asta nu are un final bun, nu-ți pierde inima, vino.

Lasă negrul și vino, e de ajuns să ștergi grijile.

Apusul mi se va întuneca, nopțile se vor îngusta,

Te-ai îmbătat vreodată punându-mă pe mine în locul tău?

Te-ai supărat vreodată pe trecut supunându-te destinului?

Ai tăcut vreodată , împrăștiind tăciuni în suflet,

Ascunzând vizibila teamă,

Ținându-ți respirația?

Rămâi acolo unde te-ai dus, fii fericită

sau vino și ocupă tronul din inima mea,

inima mea hoinară este cucerită de chipul tău care zâmbește,

dar hotărește-te, nu pot ține timpul în loc.„

„Din nou, ochii mei caută drumurile pe care le-am parcurs cândva

Deși presupun că orașul este încă atât de departe.

Presupun că orașul este atât de departe.

Dacă aș întinde mâinile, aș vrea să mă prind de acea zi

Dar în fiecare noapte, soarele încă răsare deasupra mea.

Deci nu se întâmplă, nici dacă vreau

Nu vine nimeni, chiar de aș aștepta

Deci nu se întâmplă, nici dacă vreau

Nu vine nimeni.

Am mirosit parfumul verii, chiar și în toiul iernii

Am compus propoziții lungi în timp ce vorbeam.

Se spune că astfel de cuvinte durează doar în filmele vechi

Dar acum, filmele în sine nu mai îmbătrânesc …

Deci nu se întâmplă, nici dacă vreau

Nu vine nimeni, chiar de aș aștepta

Deci nu se întâmplă, nici dacă vreau

Nu vine nimeni.„