Aslı Enver şi İpek Bilgin vor avea în curând un al treilea proiect comun.

Înainte de succesul incontestabil cu serialul „İstanbullu Gelin/ Mireasa din Istanbul”, unde 87 de episoade au interpretat rolurile de noră (Süreyya Boran) și soacră (Esma Boran), cele două au colaborat la Teatrul Craft unde Aslı Enver a interpretat rolul Emma în piesa „Angajata„ scrisă de Mark Bartlett. İpek Bilgin era atunci antrenor de actori.

De această dată, Aslı Enver şi İpek Bilgin se vor revedea la teatru și probabil vor împărți aceeași scenă în piesa “Sırça” (sticlă/geam). (Gazete Vatan)

Aslı Enver are 37 de ani. S-a născut în Londra, dintr-o mamă turcoaică și un tată din Ciprul turcesc, unde a trăit până la vârsta de 12 ani. A absolvit Liceul de Arte Frumoase Pera din Istanbul şi Secția de Teatru a Universității Haliç.

Nu râvnesc la înălțimi,
Nici la bani.
Doar tu contezi, dragoste, în viața mea
Nu aș suporta o lacrimă în ochii tăi,
Nu aș putea.
Nici dorul și nici iubirea pentru tine
Nu se vor termina pe acest drum.
Doar tu, dragoste, trebuie să exiști viața mea.
Sunt de acord, acesta e ca un foc…
dar să nu te atingă.
Tu ești dintre cele mai puține, dar multe greșeli ale mele,
Ah, tu,
În ciuda a tot, ești binele din păcatele mele.
Ah tu,
pentru care ard nopțile
și adorm cu dorul mirosului tău…„

Reclame
Reclame
Reclame