S-a stins din viață Fatma Girik, actriță emblematică a Turciei, la vârsta de 79 ani, din cauza insuficienței mai multor organe în timpul tratamentului împotriva Covid-19.

Cu peste 180 filme/seriale, nenumărate premii, două discuri, Fatma Girik reprezenta, împreună cu Hülya Koçyiğit, Filiz Akın și Türkan Şoray, trifoiul cu patru foi al Yeşilçam, perioada de aur a cinematografiei turce.

Întrebată pe cine vede drept moștenitoare a sa, din punct de vedere artistic, aceasta mărturisea încă din 2019, că îi place foarte mult Tuba Büyüküstün.

„Este o fată minunată. O asemăn mult cu mine, Îi doresc să aibă mereu noroc.„

Tuba Büyüküstün declara că se simte foarte onorată și s-a emoționat foarte mult atunci când a auzit.

„Am crescut urmărind filmele perioadei Yeşilçam. Nu știu câte filme am văzut, dar, ori de câte ori mă simt rău, urmăresc un astfel de film. Mă simt cu adevărat onorată.„ spunea Tuba Büyüküstün.

Întrebată ce anume le dorește celor din nou generație, Fatma Girik spunea:

„Eu iubesc mult toți tinerii. Vreau să aibă proiecte frumoase. Câte nu am reușit noi din nimic?! Ei trăiesc în epoca marii tehnologii. Să aprecieze valoarea și să nu se întoarcă din drum. Fiecare ar putea deveni o stea, dar să nu intre în starea „Eu am devenit deja„. Și stelele cad, nu stau în loc. Strălucește cineva cu un film sau un serial și vezi că pe stradă nu-l cunoaște nimeni. De aceea, ei trebuie să se lupte pe drumul cinematografiei. Să muncească mult.„

Hülya Koçyiğit, Filiz Akın și Türkan Şoray, reputatele actrițe care completează trifoiul cu patru foi al Yeşilçam și-au ales moștenitoarele (din punct de vedere artistic. Aslı Enver, Farah Zeynep Abdullah și Bergüzar Korel.

Reclame
Reclame
Reclame