O melodie cu Demet Evgar și Can Bonomo.
„Unde a început și povestea asta
de am înnebunit așa?
Cum de te-am putut iubi atât de mult?
Eu nu eram așa…
A nins. Zăpezile nu se mai opresc.
Vara mea se topește.
Iarna, tu erai pilota mea norocoasă,
privirea mea cea mai nevinovată.
Am visat că sunt un nor,
Am uitat de absența ta.
Am devenit ploaia însăși, am vărsat lacrimi.
Te-am adormit pe genunchi.
M-am trezit la o oră din noapte,
nici din cauza aerului, nici pentru apă
am devenit ploaia care te-a plâns
din albia unui râu.
Unde a început și povestea asta
de am înnebunit așa?
Cum de te-am putut iubi atât de mult?
Eu nu eram așa…
Râurile au curs, privește râurile,
vezi că zilele si noptile mele se termină.
Tu ești țigara mea, apa mea, ceaiul meu,
cea mai complicată ghicitoare a mea.
Am visat că sunt un nor,
Am uitat de absența ta.
Am devenit ploaia însăși, am vărsat lacrimi.
Te-am adormit pe genunchi.
M-am trezit la o oră din noapte,
nici din cauza aerului, nici pentru apă,
am devenit ploaia care te-a plâns
din albia unui râu.
Dacă vei dormi singură, întreabă visele despre mine.
Vino și vezi unde sunt.
Sunt un nebun curajos sub acest cer ,
Nu am murit, sunt doar un rătăcitoare.„
VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA 