Actorul Salih Bademci a primit trofeul „GQ Men of the Year 2021, Actorul Anului„ și, după cum însuși a declarat, semnificația trofeului a devenit mult mai mare deoarece i-a fost înmânat de regizoarea de succes Zeynep Günay Tan.

A felicitat din suflet toți actorii (actrițe și actori), mai mari sau mai mici decât el, care, prin talent, disciplină, motivare, frumusețe, răbdare, îl însoțesc în acest drum și le-a mărturisit că este foarte fericit.

Dialogul cu Zeynep Günay Tan a fost foarte emoționant.

Câștigătorul a mărturisit că 2021 a fost pentru el un an cu trei proiecte extraordinare și este onorat că a fost parte a acestora.

YALANCIMincinosul, un proiect de televiziune cum nu a mai văzut de mult, de aceea mulțumește regizoarei Hülya Gezer şi întregii echipe, adăugând „…audiențele…„,

I-a mulțumit regizorului Cem Karcı pentru „İlk ve Son/Prima și Ultima”, lui Hakan Bonomo pentru că a scris scenariul.

I-a mulțumit regizoarei Zeynep Günay Tan pentru „Clubul„, întregii echipe și a mărturisit că nu s-ar fi așteptat să iasă atât de bine.

A mulțumit tuturor colegilor de rol (Özge Özpirinçci, Burçin Terzioğlu, Metin Akdülger, Gökçe Bahadır, Fırat Tanış, spunând că este foarte recunoscător pentru că au parcurs același drum împreună și au împărțit aceeași bucurie.

A mulțumit lui Çağrı Şensoy, de la Siyah Beyaz Tiyatro/Teatrul Alb Negru.

A mulțumit echipei sale.

Și i-a mulțumit soției sale:

„Și acum îmi va fi iarăși greu. Colega mea de grupă, partenera mea de viață și, cel mai important, prietena mea. Prietena mea cu adevărat, omul pe care îl iubesc și de care m-am îndrăgostit, soția mea, İmer Özgün, pentru iubirea ta fără sfârșit, pentru răbdarea ta, pentru noblețea ta și, cel mai important, pentru această sinceritate dintre noi. Într-o zi, dacă, din punct de vedere profesional, ne vom face ceva rău unul altuia, ne vom spune, nu-i așa, fără jenă și fără teama de a dezamăgi? Îți mulțumesc pentru această relație foarte specială și pentru că mi-ai dăruit-o pe micuța noastră, Mulțumesc foarte mult.„

Soția actorului i-a mulțumit prin intermediul Instagram.

„Crești o lumină minusculă și luminezi pretutindeni. Te iubesc mult. Felicitări, iubitul meu.„

DA, Salih Bademci, actorul acestui an!

„Se înălța spre nori.

atingea stelele…

De cum l-am văzut,

timpul parcă s-a oprit.

Înlăuntrul meu, fluturi

licărind,

acum,

lovit în inimă…

De ne-am vedea măcar pe ascuns…

Un muritor liber din 1001 de nopți…

Nu are aripi să zboare.

Ce ar trebui să facă?

Obișnuia să-și pună coroana în fiecare dimineață,

strălucea mereu puternic.

Se înălța spre nori.

atingea stelele…„

Muzica&Versuri- Kenan Doğulu

Reclame
Reclame
Reclame