Și a spus: „DA!„


Actrița Dilan Çiçek Deniz are din luna iulie o relație cu regizorul islandez Thor Saevarsson.

Au fost surprinși de câteva ori împreună, au trecut chiar și prin București, iar acum relația lor are o nouă dimensiune.

Regizorul islandez a cerut-o în căsătorie pe podul Fatih Sultan Mehmet din Istanbul (cel care a fost în culorile României de 1 Decembrie).

La jumătatea podului, acesta a oprit mașina, au coborât și a cerut-o de nevastă.

De ce pe acel pod? Pentru că ea e din Asia iar el din Europa!

După ce au fost atenționați de polițiști să nu staționeze pe pod, aceștia s-au dus să ia cina împreună pentru a sărbători evenimentul.

Reporterii mondeni i-au felicitat și, în mod simbolic, le-au dăruit o amuletă împotriva deochiului.

Actrița a mărturisit că este foarte emoționată pentru că a fost surprinsă.

Nu au stabilit încă data căsătoriei.

*****

Actrița Dilan Çiçek Deniz a absolvit Universitatea Bilgi/Secția Filologie.

Este născută în 1995 la Sivas dintr-o familie de cadre didactice. În timpul liceului, timp de trei ani, a luat lecții de teatru și la 17 ani a primit un premiu pentru actorie la o competiție între licee. În timp ce studia la secția Ghizi de turism a Universității Ege, aceasta și-a dat seama că o pasionează literatura și a susținut din nou examenul.

La 15 ani, a publicat o primă carte de poezie, “Güneşi Annem Sanırdım/ Credeam că soarele e mama”.  

Reclame
Reclame
Reclame

Un gând despre &8222;Și a spus: „DA!„&8221;

  1. Thor Saevarsson, arata OK si ea este placuta
    Nu stiu ce a regizat, …dari am urmarit pe Netflix32 seriale islandeze foarte bune: Trapped, The Valhalla Murders acesta este mai cunoscut si Case bun

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.