După gala de decernare a Premiilor Brandurilor Lider din Turcia (Lider Marka Ödülleri), unde a primit trofeul pentru Cea mai bună actriță, İrem Helvacıoğlu a stat de vorbă cu reporterii prezenți la eveniment. Cu acest prilej, actrița a fost întrebată și despre faptul că i-a dat unfollow pe Instagram lui Özcan Deniz.

„Nu m-am supărat pe Özcan. Doar că nu am înțeles sensul. S-a întâmplat așa: el a șters fotografiile. Pentru că nu am înțeles dacă a șters fotografiile ca o reacție la ceva, am șters și eu fotografiile. Apoi mi-am spus că, dacă ne ștergem fotografiile, nu mai e nevoie să ne urmărim. Nu vreau să urmăresc pentru anumite lucruri. Dacă asta simțim, nu are sens să urmărim doar de dragul de a urmări.„
Cei doi au fost parteneri în „Seni çok bekledim/Te-am aşteptat mult”, dar serialul nu s-a bucurat de audiență.

Nu inteleg de ce barbati ar trebui sa aiba dreptate si ultimul cuvant. Nu-l cunosc pe acest actor, nu am vazut filme sau seriale cu el, dar mi se pare un dur, dupa foto, ii dau dreptate Ei.
ApreciazăApreciază
Susțin ce a spus d-na Anda. Acolo sigur a fost ceva mai mult decât s-a aflat în presă și Ozcan Deniz mereu și-a susținut și s-a implicat în proiectele în care a jucat. Dacă a ales să facă un astfel de gest (nefiresc pentru el) atunci e clar că a fost ceva peste care el nu a putut trece. Peste ani poate vom afla și varianta lui (căci a ei după părerea mea e cam cusută cu ață albă) și puse cap la cap ne vom da seama de motiv.
ApreciazăApreciază
Cati ani are femeia asta??? So cine o crede? Noci Ozcan nu are scuze pentru gestul asta dar acolo sigur a fost mai mult. Ozcan isi apreciaza munca si ar fi lasat macar teaserul .
ApreciazăApreciat de 1 persoană