Îmi fac multe visuri, dar nu mă pierd în ele


HELLO Turcia a împlinit 17 ani și mărturisește că a primit din partea actriței Tuba Büyüküstün un cadou de neuitat: o întâlnire, după ani de așteptare, într-un loc mai frumos decât și l-au imaginat, Golful Demirbükü din Bodrum. Întâlnirea a fost acompaniată de colecția DIOR ‘Dioriviera’ și produse specifice Bodrumului.

Despre Tuba Büyüküstün ni se spune că își urmează drumul după cum simte, cucerește cu aura sa puternică, iar HELLO și-a propus să exploreze lumea creativă și liberă a acestei tinere femei, în spatele ochilor săi de cel mai profund verde al naturii.

Despre dragoste, actrița a spus: „Dragostea stă bine oricărui om, dar este ceva mai presus de om. De pildă, pentru mine,nu este despre a fi îndrăgostită, ci a fi însăși dragostea.„

Aceasta a mai spus că a visa este una dintre cele mai bune particularități umane și este important ca fiecare copil să nu-și piardă această însușire pe măsură ce crește.

„Îmi fac multe visuri, dar nu mă pierd în ele. Structura gândirii mele este analitică și am o latură realistă, dar orice  realitate începe cu a visa.„

A mărturisit că nu are încă nicio idee despre ce va fi în prim plan pentru fiicele sale Maya și Toprak, în momentul de față existând ceea ce le place să facă cel mai mult.

Nu știe către ce anume vor evolua, dar actrița își dorește ca fiecare dintre fiicele sale să fie un om bun, să se cunoască bine și să aibă parte de fericire.

Tuba Büyüküstün a mai spus că se străduiește ca tot ceea face în viață să facă în cel mai bun mod posibil și să fie fericită. Evită ceea ce ar putea-o face nefericită și lucrurile în care nu crede și consideră că este un respect pentru sine și pentru profesia sa.

Tuba Büyüküstün a vorbit și despre pasiunea pentru profesia sa: „Ceea ce îmi place cel mai mult la profesia mea este a continua să fiu copil. Adică, precum făceam în copilărie: să ne jucăm, să  împărțim roluri, să continuăm să credem împreună în rolurile pe care le jucăm.„

„Pentru mine, frumusețea este un întreg. Percepția omului față de viață, atitudinea lui în viață și comportamentul acestuia. Precum un dans de la care nu vă puteți lua ochii. Cred că trebuie să existe în armonie.„

Reclame
Reclame
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.