Potrivit TV100, Barış Arduç a filmat un spot publicitar şi apoi, săptămâna trecută, a început filmările pentru serialul NETFLIX „Clubul„.

Acesta a trecut prin Etiler și, văzându-i pe reporteri, i-a salutat și le-a spus că se grăbește să plece spre casă înainte de a fi prins în trafic.

Reporterii au insistat să vorbească, dar a spus că au vorbit pe larg data trecută și va vorbi cu plăcere când va avea ceva nou.

Reporterul de la TV100 i-a cerut opinia cu privire la afirmațiile actriței Bestemsu Özdemir potrivit căreia rolurile principale în seriale se dau în funcție de numărul urmăritorilor din social media.

Reacția actorului a fost:

„„Nu mă amesteca în așa ceva. Mulțumesc frumos, frate. Serviciu ușor.„