ELÇİN SANGU este dintre cele mai diferite nume ale micului și marelui ecran. Părul roșcat, zâmbetul care încălzește sufletul omului și modul sincer de a se exprima au cucerit milioane de inimi. Cu fiecare proiect, actrița încearcă să dea viață unui altfel de personaj, își alege rolurile cu dorința de a experimenta ceva nou, crede la nesfârșit în spiritul de echipă.„

Așa este prezentată îndrăgita actriță în intro-ul interviului acordat revistei In Style.

La ședința foto care a avut loc la galeria de artă contemporană Pilevneli Dolapdere, reprezentanții revistei au avut ocazia să afle că este foarte interesată de artă și au stat de vorbă cu ea despre viața și profesia actriței.

Reclame

Din cauza pandemiei traversăm vremuri grele. Ce faceți în această perioadă? Cum vă protejați sănătatea mentală?

Întâi de toate, m-am complăcut în această situație și pe cât posibil, m-am ferit de sentimentul de panică.  Încerc să mă păstrez într-un punct destul de calm și rezonabil.

Reclame

Am realizat ședința foto într-o galerie de artă. Vă interesează arta plastică? Achiziționați opere de artă pentru acasă?

Mă interesează arta în general. Inclusiv arta digitală, statui și tablouri din rășină epoxidică. Artiștii pe care îi urmăresc: Isabel Beyel, Darrik Santini, Zimmerman, Emre Yusufi, Ergin Inan, Gehard Demetz, Vahram Davitian, Daron Mouradian.

Am avut ședința foto într-o zi cu zăpadă, în condiții grele. Ați înghețat de frig. Sunt sigură că profesia vă impune uneori să munciți în condiții foarte grele. Aveți o astfel de amintire?

Reclame

Chiar multe. Cea care îmi vine în minte este că în luna ianuarie, pe vânt, a trebuit să mă arunc în mare. În felul acesta, hipotermia este inevitabilă. Totul era în ceață de parcă nici n-ar fi existat (râde). Mi-a luat ceva timp pentru a reveni la temperatura corpului.

Am citit că ați spus că aveți foarte dezvoltat al șaselea simț și că anticipați totul. Când aveți de luat o decizie importantă, acționați cu sentimentele sau cu rațiunea?

Până în 2020 așa a fost (râde). 2020 ne-a făcut să uităm ce știam. Dar, da, chiar dacă în general decid sentimental și rațional, de multe ori sentimentele au mai mare greutate,

În social media aveți în jur de opt milioane de urmăritori, există o masă de fani ce vă sunt alături cu pasiune, dar, în același timp, vă protejați, cu grijă, viața privată. Cum puteți să trăiți în secret, să fiți invizibilă, în ciuda acestei notorietăți?

Reclame

Am o viață foarte interiorizată, puțini prieteni și trei copii mici, cățelușii mei Windu, Padme și Yoda. Îmi place mutl viața casnică și nu simt nevoia să petrec timp afară. Paote acesta este motivul.

Aș vrea să vă adresez acum, dacă îmi permiteți, o întrebare în legătură cu o particularitate care-mi place mult și pe care o apreciez. Nu vă este teamă să vă exprimați gândurile. Ce simțiți când vă confruntați cu reacții în acest sens? Sunteți directă și în viața privată?

Mulțumesc foarte mult. Mă bucur incredibil de mult că aud acest punct de vedere. Libertatea de exprimare contează foarte mult pentru mine! Eu îmi exprim gândurile clar, atât în viața privată cât și în profesie. Nu-mi place să deformez cuvintele și nu mă deranjează reacțiile în acest sens pentru că am exprimat clar ceea ce persoana evita să audă (râde).

Iubiți foarte mult animalele. Postați des pe Instagram imagini cu cățelușii dumneavoastră. Cum le-ați ales numele?

Toate sunt nume luate din Star Wars iar cățelușii mei se potrivesc incredibil de bine cu acele personaje prin stări și mișcări. (râde). Yoda este de pildă înțeleptul casei.

Ați dat viață în 9.kere Leyla psihologului Nergis. Cum v-ați pregătit pentru rol? Ce aveți de spus despre critici?

Reclame

Sigur că trebuie să fie critici și trebuie să fie și din punct de vedere al chimiei proiectului…

PS. Atât am reușit să găsesc din interviu. Rămân datoare cu partea a doua.

Reclame