Başak Dizer Tatlıtuğ este coperta lunii decembrie a revistei ALEM.
Cu acest prilej, aceasta a vorbit și despre soțul Kıvanç Tatlıtuğ.
A mărturisit că râde foarte mult, alături de el, acasă, deoarece are haz și imită întruna. Scrie și își joacă imediat rolul.
A mai spus că nu le place să-și expună viața privată.
„Cu cât trăiți mai în secret căsnicia și viața privată, cu atât se intervine mai puțin din exterior, cu atât se vorbește mai puțin. Cea mai importantă piatră în structura căsniciei reprezintă respectul și înțelegerea. A te distra împreună, a petrece timp frumos, a împărți, mână de mână, veselia, entuziasmul, tristețea, a râde, a călători, a petrece timp de calitate împreună. A completa și hrăni reciproc. În toate acestea, există mereu dragostea. Dacă nu există dragoste, nu poate fi vorba despre a petrece timp foarte frumos. Dar e important ca în toate acestea să existe respect. Relațiile de dragoste încep în general cu iubire și respect, dar trebuie să continue, altfel, vraja se strică.„ SNOB Magazin)

Despre 2020 a spus că i se pare ca un mare gol. În perioada carantinei a citit multe cărți, a fost foarte preocupată de dezvoltarea personală, a învățat diverse metode de meditație, a participat la cursuri online. A făcut exerciții de respirație, a mers pe jos și a făcut yoga.
„Am gătit împreună noi feluri de mâncare. În ciuda a tot ceea ce s-a întâmplat, a fost frumos să petrec acasă patru-cinci luni liniștite cu soțul meu și animalele noastre domestice. Mi-a făcut bine la spirit.„ a mai spus aceasta.
Bașar Dizer Tatlıtuğ este creator de modă și stilist cu studii la Milano- “Instituto Moda di Burgo”
Kıvanç Tatlıtuğ spunea cândva:
„În această profesie, până și un bărbat stabil ca mine poate fi influențat ușor de notorietate sau de ideile altora. Din momentul când faci acel pas dinspre ușă și până dimineața, trebuie să te reînnoiești. Trebuie să existe cineva care să-ți amintească de adevăratul Kıvanç. Cel mai important lucru pe care l-am învățat în cincisprezece ani este acesta. De aceea, mie mi-a priit căsătoria. Este foarte frumos să fii responsabil. Cred că se reflectă și în activitatea mea. Mă dedic mai mult în tot ceea ce fac. Eu și Bașak ne sprijinim recirpoc din toate punctele de vedere. De aceea sunt foarte fericit. Soția mea este cea mai mare șansă a mea. „

Kıvanç Tatlıtuğ și Başak Dizer s-au căsătorit, după o relație de peste doi ani, în 19 februarie 2016. Ceremonia a fost simplă și a avut loc la Ambasada Republicii Turcia din Paris. Martorii cuplului au fost asociata miresei Deniz Marșan și fotograful Tamer Yılmaz, iar pentru mire au fost producătorul Kerem Çatay și impresara Gaye Sökmen.

Ce tare e comentariul tau Elena !
ApreciazăApreciază
Draga mea E.S, încercând s-o corectezi pe Elena ai căzut in același păcat, adică ai comentat despre viața unui om pe care nu-l cunosti absolut deloc, decât probabil din filme, seriale și presa de scandal. As zice eu ca tu ai păcătuit chiar mai grav decât Elena care și-a exprimat dezgustul și dezaprobarea fata de soția lui Kivanc ( probabil citind cancanuri din presa turca, deci influențată ) pe când tu ai vorbit despre mama lui ( in termeni nu tocmai politicosi ), despre sora lui, despre familia lui, lucruri atât de intime de parca ai fi fost cu ei in casa. In mod sigur informațiile tale sunt culese tot de prin ziarele de scandal . Mi se pare absolut jenant sa-ți arați nemulțumirea fata de o părere personală ( evident, nepotrivita ) jignind și aruncând cu noroi in toată familia omului. Fetelor, relax, Kivanc este om matur și știe foarte bine ce vrea, ce ii place și ce nu-i place, sunt convinsă ca nu are nevoie de avocați de conjunctura care sa -i expună viața ca la piața. Indiferent dacă sunt sau nu sunt adevărate lucrurile pe care voi le citiți prin presa turca, eu cred ca frumos ar fi sa ne abținem de la comentarii asupra vieții private și sa apreciem talentul extraordinar al acestui om, sa apreciem munca și mai ales rezultatele lui excepționale ca actor. Fără supărare, dacă vreți sa va arătați aprecierea fata de Kivanc o puteți face intr-un mod elegant, urmărind și aplaudând performanțele lui ca actor, unde strălucește cu adevărat.
ApreciazăApreciază
Elena,cred ca esti o mare fana a publicațiilor de can can,de scandal si crezi ca tot ce se scrie e si adevarat.Pui botul la tot felul de știri rupte din context,stiri false,inventate,malițioase,ca nu-i asa, trebuie sa manance si ei o paine.Invidia,gelozia,barfele,curiozitatile sunt la ele acasa in Turcia,dar nu numai acolo.In special in randul femeilor care nu prea muncesc.Nu stiu cum iti permiți să judeci niște oameni pe care nu ii cunosti personal,doar vezi cateva secvențe pe care le pândești pe instagram de exemplu.Ai văzut tu ca toate erau bete.Cum ai constatat?Le-ai pus etilotestul?Toate acele persoane sunt fotografi, designeri,graficieni,directori de edituri,oameni care au de-a face cu publicitatea.Acele sticle de Raki erau promovate de ei, fiind un sortiment nou pe piata.Normal ca unii au si băut, ca doar nu era să il puna in cisme.Toti turcii au comerțul in sânge,vând orice, banul sa iasă.Cat despre Kivanc,ma intreb cu o mare nedumerire, cum poti sa judeci viata unui om care a intrat în vietile noastre prin intermediul unor seriale interpretând niște personaje care nu au nimic de-a face cu persoana reala.Lasi sa se inteleaga ca Kivanc ar fi un copil fără discernământ manipulat de Basak.De unde stii tu ca mama lui n-o accepta pe Basak ?Din presa de scandal desigur.Kivanc este un om care nu merita sa fie judecat.A fost întotdeauna un copil bun,a muncit de mic,si-a intretinut familia si inca o mai intretine.Toti s-au ridicat la un alt standard de viata de cand el este ce este.Mama lui poate a gresit la început,uitând că si ea a mai fost măritată si actualul soț a luat-o cu un copil si asta acum aproape cu 50 de ani in urma, cand mentalitatile erau mult diferite.Dar asa e,multi oameni uita de unde au plecat.Si acum ea este mult mai apropiata de cei din familia Furtuna si nimeni nu-i reproșează nimic.Pe de altă parte de unde pana unde ideea ca Basak i-a stricat casa Melissei?Melissa ar trebui sa fie mai serioasa sa nu-si mai puna belciuge in nas,buze extra umflate si mult prea multe tatooaje daca vrea sa fie actrița.Eu ii doresc sa devina,dar nu prea cred.E mai mult o invidie pe fratele ei.Face exact ce făcea Latoya Jackson , imitandul pe Michael, se vrea si ea vedeta.Supararea mare a femeilor din familia Tatlitug este ca nu mai curg asa multi bani in conturile lor,cum se intampla înainte de căsătorie lui Kivanc.Stii ca toti copii din această familie au fost crescuți de mama lor cu tigara in gura?Nu stii! Stii ca toti absolut toți sunt fumători înrăiți?Halal mama responsabilă! Kivanc s-a lăsat în ultimul an.Stii ca Kivanc in loc sa fie trimis la scoala,era trimis la munca?Cand a devenit model el nu avea liceul terminat, pentru ca era pus sa munceasca.Si cand era model era stors de munca din partea celor cu care avea contract si stors de bani din partea familiei.Modelingul in realitate, lui nu ia placut, deoarece era pus în tot felul de ipostaze neplăcute de pe urma cărora are si acum de suferit,dar a rezistat un timp pentru bani,pentru nevoile familiei lui.Desigur asa s-a făcut cunoscut.Stii ca Azra pe care a iubit-o la vremea aia, ii mânca sufletul cu geloziile ei, cu plasetele ei si mai apoi cu egoismul ei?Ii reprosa de cate ori avea ocazia ca datorita ei a devenit el celebru.Stii ca inainte sa o insele el, l-a înșelat ea pe el?El in definitiv era un barbat tânăr și trebuia să experimenteze.A fost mult timp statornic, dar un barbat ca el nu putea să ramana cu aceaisi femeie ,ca prostul toata viata.Am scris prea mult doar cu scopul de-a atrage atenția unor persoane ca e bine si de bun simț sa nu trageți cu ochiul pe gaura cheii si mai apoi sa emiteti judecati false.Cine era Basak înainte? Era stilist și înainte, ,este fiica unor oameni intelectuali, tatăl fost inginer, mama fosta profesoară de arte.Are 43 de ani împliniți în aprilie,nu mai mult,tatăl ei avea 68 de ani anul trecut cand a decedat si familia ei are o casa superba in Nilufer Bursa. Kivanc apreciază la ea calmul,răbdarea,căldura sufletească de care nu prea a avut el parte,faptul că este o femeie implicata în munca ei,inteligenta si care chiar a contribuit in bună măsură la statutul lui de vedeta.Ce folos daca iti ei o femeie tânără și super frumoasa si te alegi cu o proasta?
ApreciazăApreciază
Cate minciuni , si cat photoshop, De ce nua pus pozele de zilele trecute cu sticlele de Raki , erau bete toate . Pe kivanc il filmeaza din departare si de la spate , parca e un paparazi ,cand el nu o vede. Ce carti a citi si cand !? cand sta toata ziua cu telefonul sau cu paharele de bautura.. Nu facea publica viata privata !! mincinoasa ordinara. cine postaeza intr-una , Nu ea ?? !! Hai sa fim aseriosi ! Cine era aceasata …. vipera inainte sa sa puna mana pe Kivanc . De ce nu o accepta familia lui ?! de ce meliza nici nu vrea sa o vada… de de a stricat casnicia Melizei ? !! Comparati pozele puse de ea acu ceva timp sau cele de la Room cu cele fara filtru facute de presa si se va vedea marea diferenta.
ApreciazăApreciază