Coffee time

Kıvanç Tatlıtuğ, între oamenii obișnuiți, la cumpărături


SNOB Magazin ne anunță că, după ce a petrecut o perioadă lungă de pandemie la Bodrum, în vacanță, împreună cu soția sa Bașak Dizer, Kıvanç Tatlıtuğ s-a întors la İstanbul.

Acesta a fost zărit în rândul oamenilor obișnuiți, având în mână o sacoșă din hârtie, în care ar fi fost o lenjerie de pat, la intrarea într-un centru comercial din Etiler. Chipeșul actor era singur și a așteptat un pic taxiul.

După o lungă perioadă de timp, actorul e văzut amestecându-se între oamenii obișnuiți și, spun tot cei de la Snob Magazin, părea destul de degajat.

Că l-au văzut, e foarte bine pentru fanii actorului (și cititorii blogului!), dar că au fost atât de indiscreți să vadă ce are omul în sacoșă… Probabil au vrut ca articolul să aibă sare și piper, dar oricum o simplă fotografie a lui face cât o mie de cuvinte, nu era necesar un efort în plus.

*****

Hürriyet mi se pare mai realist. Scrie că actorul a fost văzut îndreptându-se spre centrul comercial Akmerkez, apoi, observând obiectivele de luat vederi, a renunțat, a chemat taxiul și a plecat.

Cât a așteptat taxiul, reporterul l-ar fi întrebat dacă are un nou proiect pentru că s-a întors la stilul lui Behlül (din „Iubire ascunsă„), iar acesta ar fi cerut permisiunea să se retragă.

Categorii:Coffee time

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.