Familia İmirzalıoğlu s-a externat.

Sinem Kobal şi Kenan İmirzalıoğlu au fost așteptați de reporteri în fața spitalului.

Aceștia le-au mulțumit pentru că le sunt alături într-o zi atât de fericită pentru ei.

Au dezmințit speculația conform căreia nașterea a fost în apă.

Sinem Kobal a spus că fetița s-a născut ieri, în jurul prânzului, iar nașterea a fost normală. A mai spus că starea sănătății fetiței este foarte bună, la fel și a sa.

Kenan İmirzalıoğlu a mărturisit că a asistat la naștere și este un sentiment absolut special. A mai spus că sunt foarte fericiți.

A dezmințit știrea conform căreia ar fi închiriat camere, spunând că s-au conformat regulilor spitalului, cele impuse în vreme de pandemie, nu au ocupat camere, iar din partea lor au fost doar 2-3 apropiați. A fost adevărat doar faptul că i-au servit cu ciocolată pe angajați.

Pentru ciocolată le-au mulțumit și reporterii cu care actorul a glumit spunându-le: „Parcă vă văd altfel pe toți, mai dulci..„

Sinem Kobal a spus că sunt foarte emoționați și sunt nerăbdători să ajungă acasă pentru a începe noua lor viață.

Kenan İmirzalıoğlu le-a urat ca toți cei care își doresc să fie părinți, să fie ajutați să trăiască acest sentiment sublim.

Sursa: Snob Magazin/Hürriyet