Extraordinarul succes de care se bucură serialul „Erkenci Kuș„ *Daydreamer – Le Ali del Sogno„ în Italia îi aduce, rând pe rând, pe protagoniștii serialului în emisiuni care fac deliciul telespectatorilor.

Astfel, după ce Can Yaman a fost la Roma pentru emisiunea C’è Posta Per Te, și la Milano pentru Verissimo, Demet Özdemir a ajuns la Milano pentru emisiunea Verissimi, invitată a Silviei Toffanin.

Emisiunea cu Can Yaman va fi difuzată sâmbătă, 10 octombrie, iar cea cu Demet Özdemir în 17 octombrie.

„Ghețurile mele se topesc de dragoste…
Mi-e teamă când mă lovesc privirile tale
Dacă nu am fi întârziat cu câteva iubiri unul față de altul
Dacă nu am fi obosit urmându-i întruna pe cei cu calea greșită
Este adevărat că ard în flăcări
Voi putea renaște din cenușa mea către tine
Căutându-mă pe mine
Sunt în locul în care mi-era teamă să fiu
Sunt la tine
Ia-mă, fă orice ai face.„

A plecat în Italia aproape incognito, într-o deplină discreție, onorând invitația primită, acordând respectul cuvenit creației lor de succes – Erkenci Kuș , publicului italian cald și atât de entuziast, fanilor și nu în ultimul rând sănătății tuturor…Nu a dorit să facă din această primă călătorie a ei în Italia un show mediatic..având în vedere circumstanțele..I-a impresionat pe toți prin comportament ales și modestie. Eu personal rezonez cu acest fel de a fi…Bravo, Demet👏👏👏
ApreciazăApreciază