Pentru a nu „chinui„ alte cuvinte…

„.. Dovezile să vă fie atât de mari precum insistențele.„

Presa susține iar că ar fi o relație amoroasă între Kerem Alışık și Hilal Altınbilek, colega sa din serialul „Bir zamanlar Çukurova (difuzat de Kanal D România ca  „Mă numesc Zuleyha”.

De această dată, Mehmet Üstündağ de la Hürriyet scrie că Kerem Alışık și Hilal Altınbilek ar locui împreună din august.

Vecinii din Acarkent ar fi susținut că i-au tot văzut ieșind/intrând din/în aceeași locuință.

Pentru că, în urmă cu câteva luni, spunea că este ultimul cuvânt despre aceste speculații, Kerem Alışık l-a readus ieri în actualitate fără niciun cuvânt în plus sau în minus.

„Uneori, orice ai spune, oricât ai spune, cuvintele tale rămân cât vrea să înțeleagă cel din fața ta. De când e cuvântul cuvânt, niciodată nu a suferit un asemenea chin. Dacă s-ar asculta și s-ar încerca să se înțeleagă, dacă s-ar da dovadă de puțină delicatețe, sufletul omului nu ar mai fi rănit. Dar, în această situație, se naște necesitatea de a repeta ce s-a spus și de a continua cuvintele. Atunci, ultimul cuvânt este acesta. Eu și Hilal suntem doi buni prieteni, ce se înțeleg bine, la platouri și în afara platourilor. Asta e tot.„ 

Iar Hilal Altınbilek a scris:

„Vă rog, dovezile să vă fie atât de mari precum insistențele.„