Sări la conţinut

Unde va mai putea fi văzut „BAY YANLIȘ„?


Can Yaman a urat „Un Bayram cu bine tuturor„ și a anunțat că următorul episod BAY YANLIȘ va fi difuzat în seara de 7 august.

Ranini a avut un compliment pentru serial când a anunțat că Global Agency vinde BAY YANLIȘ în străinătate.

„Anul viitor, formatul îl vom viziona și pe Marte.„

bandicam 2020-07-31 18-28-39-152

Mai mult ca sigur este un compliment adresat, în egală măsură, proprietarului companiei Global Agency,  İzzet Pinto, recunoscut drept vânzătorul serialelor turcești în lume, acesta fiind cel care a vândut, printre multe alte seriale, „1001 Gece/1001 de nopți„ și „”Muhteşem Yüzyıl/Secolul Magnific”.

İzzet Pinto spunea despre Can Yaman, într-un interviu acordat jurnalistei Oya Doğan, pentru Dizi Doktoru:

„Anul trecut, la Cannes, am organizat un eveniment la care a participat și Can Yaman. Oya, nu am văzut atâta interes în viața mea. Au venit oamenii cu avionul, din Italia, Spania, Grecia și multe alte țări, pentru a-l vedea pe Can. Au așteptat în fața hotelului până dimineața cu pancarde. Poliția a venit în ajutor. De zece ani, eu nu am văzut așa ceva. Dar, dacă e să mă întorc la întrebarea ta, fanii acestor seriale sunt tinerele fete și femeile de vârstă mijlocie, iar ele acordă o mai mare atenție actorilor. În lume, fanii actorilor sunt mai numeroși decât fanii actrițelor… L-au plăcut pe Can ca individ, dar și personajul interpretat de el în serial și compatibilitatea. De asemenea, a atras atenția faptul că Can este prietenos. Tot timpul face poze cu fanii. Este apropiat de ei. Vorbește către camerele de luat vederi. Trimite tweeturi în italiană, spaniolă, engleză. Atitudinea aceasta abordabilă place foarte mult fanilor.„

bandicam 2020-07-31 22-12-28-841

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: