Neslihan Atagül Doğulu a acordat un interviu online pentru Univision, cel mai mare post cu difuzare în limba spaniolă din SUA, înainte de ultimul episod al serialului ‘Kara Sevda’ ,difuzat sub denumirea “Amor Eterno”, care, ca și în alte țări ale lumii, a avut recorduri de audiență.
Actrița a răspuns cu sinceritate întrebărilor cu privire la serial și a dezvăluit obiectivele viitoare.
A spus că atunci când a citit scenariul pentru prima oară. a simțit că va fi un proiect foarte frumos.
Întrebată cum i-a influențat cariera acest proiect, actrița a spus că, prin acest proiect, a avut ocazia să arate diverse culori ale prestației sale actoricești.
Cu privire la fanii săi din străinătate, aceasta a spus: „Nu-i pot categorisi pe cei care mă urmăresc din diverse țări prin modul cum își arată iubirea față de mine, ar fi o nedreptate față de fiecare în parte și nu m-ar bucura așa ceva. Ca țară, suntem foarte vizibili, suntem în centru, O latură a noastră privește spre est, alta spre vest. Este incredibil de prețios faptul că suntem accesibili atâtor oameni adăpostind atât sentimentele orientale, cât și cele occidentale. Nu pot face diferențieri. Indiferent de limbă, religie, națiune și rasă, ei mă iubesc și eu îi iubesc foarte mult.
Ne iubim reciproc chiar dacă poate nu ne-am putut privi în ochi, nu știu numele multora, nu ne cunoaștem, dar am îndepărtat toate granițele dintre noi.
Atât cât ei mă iubesc. îi iubesc și eu. Eu îi iubesc chiar mai mult. Acesta este un dar extraordinar pentru mine. De aceea nu pot categorisi. Noi am îndepărtat de mult granițele. Între noi, nu a intervenit, sub nicio formă, nicio limită și aceasta mă bucură foarte mult.
Actrița a mai vorbit despre planificarea carierei actuale și pentru anii viitori.
„Avem un proiect de serial pe care l-am început în octombrie trecut. Am terminat primul sezon și urmează al doilea. Pe de altă parte, pentru cei care mă urmăresc pe Instagram, am o revistă online „Hadsiz/Fără limite„. Pe lângă actorie, îmi place mult să fotografiez și să stau de vorbă cu oamenii, de aceea și această revistă care, pentru urmăritorii din străinătate, este postată și în limba engleză. Cu privire la planificarea carierei, mi-aș dori să fac parte dintr-un proiect global. Va fi unul dintre subiectele pe care mă voi concentra în perioada următoare. De asemenea, aș vrea să joc în filme independente și în acest sebs am început să citesc și evaluez scenarii„ a spus Neslihan Atagül Doğulu.
Sursa- TV100/Birsen Altuntaș
Neslihan este o actrita completa si complexa si o vad jucand diverse roluri in filme si seriale.Mi-ar placea sa o vad intr-un rol diferit de cele de pana acum, in limba engleza de exemplu si sunt sigura ca ar putea castiga un premiu Oscar.Am vazut doua seriale si un film cu ea dar rolul care mi-a ramas la suflet este,,Nihan” din Kara Sevda.Si pentru ca astazi aniverseaza 4 ani de la nunta ii doresc multi ani sanatosi si fericiti alaturi de sotul ei!❤❤❤
ApreciazăApreciază
Un om frumos,atit la trup cit si la suflet.O fata inteligenta,cu capul pe umeri,avind simtul realitatii foarte bine conturat.Ii doresc un viitor frumos si fericit si sper sa aiba in continuare cariera stralucitoare pe care o merita cu prisosinta.
ApreciazăApreciază
Multumim pentru aceasta informatie pretioasa. Regina Neslihan Atagul te iubim si te admiram pentru cariera ta frumoasa; talentul tau actoricesc desavarsit a-i demonstrat inca o data ce om bun; frumos si sensibil esti; ma bucur ca iubirea ta fata de fanii este reciproca nu avea cum sa fie altfel. Succes si audienta maxima cu proiectul Fiica Ambasadorului sezonul 2 din in toamna cand ve-ti reveni din nou si te asteptam cu un alt proiect la fel de bun cum este si va ramane Kara Sevda alaturi de frumosul tau partenerul si colegul tau Burak Ozcivit. Sanatate tuturor!
ApreciazăApreciat de 1 persoană