Caut întâi căile de a mă face pe mine fericită


 

  • Îmi arăt foarte ușor sentimentele. Își dau seama imediat cât de fericită și pozitivă sunt. Dar atunci când, precum toată lumea, trăiesc unele probleme, mă închid un pic în mine. Tac, dar, nu durează mult, mă adun repede.
  • Ca în fiecare an, aștept să mi se împlinească visurile, Aș vrea să spun încă o data: ce bine că am această profesie! Pentru că acest lucru e foarte important pentru mine. Am speranțe și visuri foarte importante, foarta frumoase. Îmi doresc să mi se împlinească.
  • 2019 a fost un an foarte frumos pentru mine. Este vorba aceea, de a culege cu adevărat roadele, cam așa a fost și pentru mine. Pentru mine, 2019 este un an foarte special, foarte important. Voi continua fără să uit anul 2019, chiar fără să uit ce a fost în urmă.
  • Am 27 de ani. De la 7 ani încoace, am trait, am învățat foarte multe, Am început să analizez oamenii. Simt că încep să mă maturizez.
  • Pot spune că au fost 20 de ani în care, atât profesional cât și personal, au existat multe uși și multe lecții de învățat, lucruri de care m-am bucurat, m-au făcut fericită și tristă.
  • 20 de ani au trecut pentru mine ca o sigură perioadă în care am sădit. Am visat, am sădit, încă din copilărie și până acum, visurile, nu am renunțat niciodată și cu adevărat am fost răsplătită. Cel mai frumos este că sunt, cu bune și rele, cei 20 de ani ai mei.
  • Cu cât sunt mai fericită înlăuntrul meu, cu atât cresc respectul, iubirea și atenția mea față de ceea este în jurul meu. Caut întâi căile de a mă face pe mine fericită. Mă străduiesc să-mi cresc motivația proprie. Restul, oricum vine și trece foarte repede, iar fluxul continua.
  • Interacțiunea cu fanii. De fapt, pe măsură ce timpul îmi permite, îi văd. Acord mare importanță comentariilor lor. Nu știu dacă ceea ce simt ei despre mine se poate schimba în orice clipă, de aceea caut să-mi urmăresc stările propriilor mele sentimente.
  • A fost un an în care mi s-a oferit concret răsplata muncii și idealurilor mele, în care m-am distrat foarte mult, am înțeles că am de parcurs un drum foarte lung, în care am visat și mai mult.
  • Când eram mica, atunci când vizionam la televizor seriale sau filme, actoria era pentru mine a da viață la ceva real. Mi-a deschis poarta către visuri. A dat o formă modului meu de a visa. Mi-a dezvoltat lumea visurilor mele.
  • Dar după ce am devenit actriță, am înțeles că e o mare diferență. Ca actriță, mi s-au deschis mai mult percepțiile, am început să-mi testez mai mult sentimentele, să mă cunosc mai bine, să trăiesc visurile personajului creat.
  • Ca în fiecare an, aștept să mi se împlinească visurile. Îmi doresc o viață sănătoasă împreună cu familia mea, mie și tuturor. Îmi doresc un an cu sănătate, fericire. Chiar de ar fi să fie și nefericire, consider că sunt lecții frumoase care mi se dau.

bandicam 2019-12-03 10-46-10-563.jpg

Va urma…

3 gânduri despre „Caut întâi căile de a mă face pe mine fericită

  1. Mulțumim! Matură, modestă, pozitivă, frumoasă și deschisă pentru evoluție. Are cale deschisă la cât mai multe realizări pentru că este talentată, cu picioarele pe pământ și o luptătoare.
    Turcia are o galerie întreagă de actrițe frumoase și talentate, Demet fiind una din ele.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Ah, cat imi place fata asta! 27 de ani!!! Oau! Ce realizari!
    Daca nu- s doar vorbe frumoase, sa dea bine la interviu si ea chiar gandeste asa, bravo ei! Sa fi trait pana la varsta asta ( aceasta, stiu!) atatea experiente, sa debordezi de energie, sa nu fi superficiala, sa fii decenta si sa incerci sa te pastrezi asa… toata aprecierea!
    Esti minunata, Demet! Si toate care-ti seamana!

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.