A început numărătoarea inversă


Hazal Kaya mai are un pic până va deveni mama lui Fikret Ali.

Actrița este însărcinată în opt luni și a participat, alături de soțul ei, regizorul și actorul Ali Atay, la Festivalul de Film ALTINKOZA de la Adana (ediția a 26-a)

bandicam 2019-09-28 21-55-49-193.jpg

 

În 23 mai, Hazal Kaya confirma zvonul sarcinii. Aceasta scria pe Instagram Stories:

„Sunt foarte fericită să vă mărturisesc că sunt însărcinată. Bebelușul nostru are fix 11 săptămâni. Deoarece primele două luni sunt foarte delicate pentru bebeluși, ne dați dreptate că nu am vrut să anunțăm. Ultimul control a decurs foarte bine și am vrut să împărtășim fericirea noastră. Deoarece răspunsul meu, dat cu emoție, la spusele prietenilor reporteri mondeni „Se apropie nașterea„ s-a înțeles greșit, am vrut să explic situația. Acum, Slavă Domnului, totul e în regulă, bebelușul e foarte sănătos, iar noi suntem foarte fericiți. Am depășit primele trei luni, continuarea va fi mai distractivă, așa mi se spune. Sunt sigură că vor trece mai frumos datorită energiilor voastre frumoase pe care ni le trimiteți. Vă mulțumim.„

Hazal Kaya s-a căsătorit cu actorul și regizorul Ali Atay, după o relație de cinci ani, pe 7 februarie. Despre Ali Atay, aceasta este convinsă că va fi un tată minunat.

HAZAL KAYA- ALİ ATAY 2

Fotografii: Instagram

Reclame

Un gând despre „A început numărătoarea inversă

  1. INIMITABILA, HAZAL KAYA!
    Intruchiparea EGHILIBRULUI Perfect ! Blinda, naturala si sofisticata in acelasi timp, DESTEAPTA si INTELEAPTA, SUPERBA SI FINA ca de obicei !
    LA MULTI ANI, FERICITI,PRINTESA DIVINA ! 01.10.1990-01.10.2019!!!!
    NASTERE USOARA, sa fiti sanatosi tu si BEBELUL VOSTRU, si sa va bucure impreuna pina la adinci batrineti!
    DUMNEZEU sa va binecuvinteze! AMIN!

    P. S.
    FEMIRUL MEU IUBIT, te iubesc la infinit !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.