Contract pentru cinci sezoane


Conform cotidianului SABAH, Burak Özçivit ar fi încheiat un contract pe cinci sezoane cu producătorul și scenaristul Mehmet Bozdağ.

Acesta anunța colaborarea cu actorul în octombrie 2018:

„Urmărit cu interes în peste 65 de țări din mai multe zone ale lumii, serialul „Diriliş Ertuğrul” va veni în fața publicului său, în sezonul 2019-2020, cu conceptul „Diriliş Osman”. În proiectul pe care îl pregătim de mult timp cu meticulozitate, personajului Osman îi va da viață Burak Özçivit. Îmi exprim speranța, cu acest prilej, ca parteneriatul nostru de călătorie să fie de bun augur.„

bandicam 2019-08-24 19-52-24-873.jpg

În 7 iulie, producătorul anunța că serialul va fi difuzat la ATV.

„Seria Diriliş se va întâlni, în acest sezon, ca ‘Diriliş Osman’, la ATV. Sper ca noul canal și noul sezon să fie de bun augur.„ scria acesta pe Instagram.

Tot conform SABAH, Burak Özçivit ar trebui să revină pe micul ecran la sfârșitul lui septembrie sau începutul lui octombrie.

Burak Özçivit s-a născut la 24 decembrie 1984  în İstanbul.

Este absolvent al Universității Marmara- Facultatea de Arte Frumoase- secția Fotografie.

Burak Özçivit a revenit și pe Instagram cu o fotografie.

 


Descoperă mai multe la VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

4 răspunsuri la „Contract pentru cinci sezoane”

  1. Bună seara
    Când vom putea viziona sez 5 din Kurulus Osman

    Apreciază

Răspunde-i lui Mihaela Ciocan Anulează răspunsul

Search

Latest Stories