Din Aeroportul Muğla-Milas, pe micul și marele ecran


Conform jurnalistei Birsen Altuntaș, se vorbește că actorul Kubilay Aka va juca rolul principal în serialul pentru tineret, producție AY YAPIM pentru NETFLIX. Regizor va fi Ahmet Katıksız. Scenariul este scris de Meriç Acemi.

bandicam 2019-05-21 17-44-29-015

Talentatul Kubilay Aka își continuă ascensiunea!

Acesta povestea pentru cotidianul Hürriyet cum a ajuns în lumea actorilor. ” Lucram la Aeroportul Muğla-Milas la o companie privată. Ufuk Ergin a intrat, împreună cu cântăreţul Ozan Doğulu în sala de protocol. Am întocmit formalităţile. Impresarul observase numele meu de pe ecuson. Peste 10 minute, mi-a venit un mesaj prin Instagram. Mă întreba dacă aş putea veni pentru o filmare de probă pentru rolul Ali Kemal în serialul    “Vatanım Sensin”. Dacă nu i-aş fi văzut, aş fi crezut că glumeşte cineva.  În acea seară, am avut o lungă convorbire telefonică. Am fost la câteva filmări de probă şi apoi am fost acceptat pentru rolul Ali Kemal. Iar viaţa mea s-a schimbat complet. ”

kubilayaka1.jpg

 

După ce a jucat în serialul Vatanım Sensin, Kubilay Aka a fost inclus în distribuţia serialului Çukur. Între sezoanele celor două seriale, acesta a jucat în două filme: „Arif V 216” și Acum ‘Aşk Bu Mu/Aceasta este dragostea?.

Are 24 de ani și este îndrăgostit de Miray Daner.

kubilaymiray

 

 

Reclame

Categorii:ACTORI TURCI

Etichetat ca:

1 răspuns

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.