KUZGUN- rezumat,fragment, fotografii Ep.13


Când Kuzgun și Dila își revin din leșin, polițiștii erau deja acasă la Bora. E o situație foarte greu de explicat atât pentru Kuzgun cât și pentru Dila. Când au fost duși la poliție,  Kuzgun și Kudret se întâlnesc pentru prima oară. În timp ce în mintea lui Kuzgun erau spusele lui Bora cu privire la trădarea Dila-ei și marele ei secret, Kartal găsește în mașina lui Kuzgun dispozitivul de urmărire.

Kuzgun simte o mare suspiciune cu privire la Dila.

Pune la cale un joc pentru a afla cine trădează.

Pe de altă parte, Kuzgun ascultă pentru prima oară, după luni de zile, caseta primită de la Dila de ziua lui.

Pe Kuzgun și Dila îi așteaptă o confruntare foarte dificilă în care se vor deschide cele mai adânci răni și dureri.

Între timp, se stabilește data la care va avea loc procesul de apel al lui Rıfat.

Această situație pare a fi ca un teren minat pentru Kuzgun și Dila.

Un pas greșit, oricât de mic ar fi el, ar putea duce la răni irecuperabile.

La umbra suspiciunilor, confruntărilor, a secretelor sale care îi protejează existența, vine ziua de naștere a Dila-ei.

Kuzgun pregătește pentru Dila o aniversare surpriză foarte specială.

Kuzgun și Dila vor avea parte de o seară de neuitat.

Tot ce vrea Kuzgun de la Dila este să poată avea încredere în ea.

Iar Dila își dorește să se piardă doar în această dragoste.

Dar prăpastia dintre vis și realitate, se arată chiar a doua zi.

Dila, despre a cărei colaborare secretă cu Kudret Kuzgun nu știe nimic, află o informație extrem de prețioasă despre Behram.

Dila se află acum în situația de a alege să-i fie alături lui Kuzgun sau, cu prețul de a-l trăda pe Kuzgun, să obțină libertatea tatălui și o viață curată pentru familia ei. (startv.com.tr)


MERYEM- Kuzgun va putea fi salvat din drumul ăsta pe care a intrat, ori de tine, ori de dragostea lui pentru tine.

DILA- Kuzgun e îndrăgostit de mine?

MERYEM- Să nu cumva să renunți la Kuzgun. S-ar putea să fii ultima lui șansă.

KUZGUN- Dacă tu te-ai ascunde în mine, iar eu aș avea încredere în tine, ne-ar fi bine?

DILA- Ascunde-mă să nu mă găsească nimeni, da?

KUZGUN- Să nu mă trădezi azi, cu mintea de acum, Dila, indiferent de motiv.

Omoară-mă, dar nu mă trăda. Te rog, Nu mai am altă cale în afară de tine.

 

k1k02k2k3k4k5k6k7k8k9

Reclame

2 răspunsuri

  1. Bu mubarek ayda huzur dolu, mutlu, sicak ve sakin bir șekilde gecirmeniz dilegi ile Ramazan ayiniz mubarek olsun.
    Guzel ve iman dolu bu ayda gozlerinizde isik, sofralarinizda iftar bereketi, evinizde mutluluk eksik olmasin.Hayirli Ramazanlar.
    Am vrut să vă transmit ceva frumos și bine că a fost Corbul drăguț și m-a ajutat puțin cu traducerea.🙂

    Apreciază

  2. Doamne, cât de frumos va fi acest episod!Mulțumim frumos pentru traducere, d-na Guler!😘🌹
    Ce voce de îndrăgostit are Kuzgun!Și ce frumos a desenat!Se poate picta o emoție?Într-o pictură poți exprima toate sentimentele care există în interiorul tău.Se poate observa sensibilitatea lui Kuzgun doar în acest desen, care are o simplitate, dar în același timp se poate vedea gingășia, puritatea din sufletul lui de copil, pe care el le-a creionat în acest desen.Făcând doar o paranteza, nu pot să nu mă întreb oare ce preferă să picteze Baris…de când am aflat că îi place să picteze mă tot întreb…oare pictează peisaje, natură moartă, portrete…Cine știe dacă acele picturi din Kiralik Așk, din sezonul al doilea, când Omer a avut expoziția la Roma, nu-i aparțineau chiar lui Baris?Iată o întrebare pe care nu i-a adresat-o nimeni până acum lui Baris!🙂
    În altă ordine de idei, mă cam îngrijorează ceea ce scrie în rezumat “prăpastia dintre vis și realitate, se arată chiar a doua zi.”Să fie oare liniștea dinaintea furtunii?Dar mai bine să nu ne gândim la furtuna și să ne bucurăm de aceste momente frumoase dintre KuzDil.Tot văzând și revăzând acest fragment, mă tot întrebam ce casetă ascultă oare Kuzgun, caseta dăruită de Dila sau cea pe care i-am trimis-o eu?Sper ca după ce o va asculta pe cea dăruită de Dila, să o asculte și pe cea pe care i-am pregătit-o eu.Cum îmi cânta mie inima atunci când îi aud glasul, așa am vrut să-i cânte și lui Kuzgun inima și să-l văd în sfârșit zâmbind.Am vrut sa-i inoculez sa-și arate odată sentimentele.Așa că mi-am luat rolul în serios și am avut rolul lui Cupidon.Cu mânuțele astea două, am derulat o casetă cu creionul și i-am făcut o selecție de melodii mai de corazon, care să-l apropie de Dila.Am făcut o selecție de muzică vintage, șlagăre românești, dar și melodii mai actuale.Să vă dezvălui câteva dintre ele…”Prima iubire și ultima”, “Raiul e pe pământ”, “Hai, vino iar în gara noastră mică”, “Te rog, domnișoara nu pleca”, “Să nu-mi iei niciodată dragostea”, “Și n-am iubit pe nimeni, așa cum te-am iubit pe tine”, “Îndrăgostiți”(“nu pentru o zi sau pentru o lună”), “Tango în priviri”…Limbajul muzicii e universal, chiar dacă nu va înțelege versurile, se va bucura măcar de linia melodică și poate cândva îi voi traduce eu…Îi pusesem și melodii de muzică populară “Firicel de bob năut, m-a pus maica la țesut”, “Hai la horă-n poienița”, dar le-am derulat apoi, tot cu creionul, că dacă le derulam la casetofon, riscam să prind banda.Totuși, vorbim de o drama și m-am gândit că dacă va asculta Kuzgun aceste melodii, nu se va putea abține să nu încingă o horă, alături de Dila și de familie, în mijlocul curții.In mijlocul acțiunii, la punctul culminant, sa vedem ca se-ncinge o hora?Cum ar putea lipsi apoi o mămăliga la ceaun, cu brânza și asezonată cu niște sarmalute calde?Poate va veni momentul să-l familiarizez pe Kuzgun și cu muzica tradiționala românească, dar nu era momentul potrivit acum.😉Hai că vă las acum, fug în poienița, să-l aștept pe Kuzgun…poate vine să-i traduc versurile.Aoleu!Și dacă vrea să-i dau gurița?Aaaa, nu face el asta, nu o trădează el pe Dila, yok, yok!Dacă s-ar întâmpla asta, atunci ar trebui să-i cânte “Te-am trădat”(piesa lui Ovidiu Komornyik) și nu i-am trecut-o pe compilație…😉
    Dacă vine, o să-l rog să-l întrebe el pe Baris ceea ce mă interesa pe mine(ce aminteam puțin mai înainte), că ei sunt prieteni la catarama și am să-l rog să-l descoasă el.🙂
    Vă salut așa cum o face și Kuzgun, în stilul său caracteristic…Hadi, eyvallah!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.