Niciunul dintre noi nu este erou


DİLAN ÇİÇEK DENİZ- „Eu sunt Sena! A fost cel mai special pentru mine. Am avut ocazia să muncesc, timp de doi ani, cu suflete frumoase. Am crescut. Am învățat de la toți foarte, dar foarte multe lucruri, atât despre muncă, dar și despre viață. Mulțumesc tuturor celor care m-au luat în viața lor, mi-au oferit această ocazie și m-au sprijinit. M-ați motivat să mă dezvolt permanent. Mi-ați fost alături. Vă mulțumesc.

Am învățat multe și de la Sena. Să fiu puternică, să spun NU, să iubesc mult totul, dar totul.

Mulțumesc partenerului meu, cel care mi-a fost alături până la ultima scenă și m-a ajutat foarte mult, companiei Ay Yapım, iubiților noștri regizori, scenariștilor, colegilor mei actori, fraților, surorilor, tatălui meu, mamei mele, fetelor mele frumoase, dar cel mai mult aș vrea să le mulțumesc celor care, oricât ar munci, oricât ar obosi, își fac treaba cel mai bine și nu uită să fie oameni buni, întregii echipe din regie, producție, platourile de filmare. Ce bine că existați!

Poate că niciunul dintre noi nu este erou. Iar eu, nici atât! Oricum, nu e nevoie să fii erou pentru a-i proteja pe cei pe care îi iubești. #çukur „

View this post on Instagram

Senayım ben! Benim için en özeliydi.. İki sezondur güzel ruhlarla çalışma fırsatım oldu. Büyüdüm, hem iş hem hayatla ilgili herkesten çok ama çok şey öğrendim. Beni hayatlarına alan,bana bu fırsatı veren ve beni destekleyen herkese çok teşekkür ederim. Sürekli kendimi geliştirmem için beni motive ettiniz. Yanımda oldunuz, sağ olun. Sena’dan da çok şey öğrendim. Güçlü olmayı, hayır demeyi, çok sevmeyi herkesi ama her şeyi. Son sahneye kadar yanımda olan ve bana çok yardımcı olan partnerime, ay yapıma, sevgili yönetmenlerimize, senaristimize, oyuncu arkadaşlarıma, abilerime, ablalarıma, babama, anneme, güzel kızlarıma fakat en büyük teşekkür ne kadar çok çalışsalarda, yorulsalarda işlerini en iyi şekilde yapan ve bunu yaparken iyi insan olmayı unutmayan tüm reji,prodüksiyon ve set ekibine… İyi ki varsınız, iyi ki.. Belki hiçbirimiz kahraman değiliz. Hele ben, hiç değilim! Sevdiklerini korumak için kahraman olmaya da gerek yok zaten. #çukur 🧜🏻‍♀️

A post shared by Dilan Çiçek Deniz (@dilandeniz) on

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.