Gökhan Alkan revine pe micul ecran, la ATV, în serialul „Bogat și Sărac„ unde va da viață rolului Karan.

Primul episod al serialului va fi difuzat duminică, 7 aprilie.

KARAN este un tânăr carismatic în vârstă de 25 ani. Dincolo de înfățișarea unui om serios și impunător, aceasta are și o latură glumeață și distractivă. Este unicul fiu al familiei. A fost crescut cu atenție și iubire, dar fără a fi răsfățat. I s-a spus mereu că trebuie să fie corect și conștiincios. Pentru că a studiat în străinătate, nu a avut habar de dezastrele prin care a trecut familia sa. Inima lui este plină de focul răzbunării, dar Karan rămâne între răzbunare și dragoste.

 

bandicam 2019-03-31 13-43-20-898.jpg

În Istanbul, același cartier, două case și două lumi diferite. Berrin și ai ei, cei care duc o luptă de supraviețuire. Familia Erdemli, rudele bogate care privesc de sus către rudele sărace. Berrin devine din ce în ce mai mică în intenția ei de se face „soră cu dracul până treci puntea„ (ei zic „Spune-i ursului frate până treci puntea). Nihal încearcă să treacă această lungă punte dintr-o singură mișcare. Veli nici nu vrea să audă de punte. Aysel vrea să dărâme punte. Aysel nu mai vrea pomana rudelor. Nu mai vrea să se îmbrace cu hainele vechi ale verișoarei Aleyna. Nu mai vrea ca mătușa să o trimită pe mama ei, de la vilă, plângând. Aysel caută o scânteie pentru a străluci. Își găsește marea dragoste, pe Karan, cu sufletul îndurerat. Karan a pierdut o persoană iubită, iar acum sapă groapa dușmanului. Cei doi tineri, pentru a se răzbuna, pun la cale un complot al dragostei. Împotriva celei care nu are nicio vină: Aleyna Erdemli. Aysel se zbate între căldura relației de familie și gheața furiei. Karan rămâne între două iubiri. Într-un război în care toți vor fi înfrânți, dragostea ar putea avea un final fericit?

bandicam 2019-03-31 13-35-20-435.jpg

Publicitate