Concertul „Ce bine că te-ai născut, Kayahan„ organizat, pentru a patra oară, în memoria muzicianului KAYAHAN, cu prilejul zilei sale de naștere și în care sunt interpretate șlagărele acestuia, are, de această dată o conotație aparte. Concertul va avea loc în beneficiul Asociației Pembe İzler/Urme Roz care își desfășoară activitatea în sprijinul femeilor care duc lupta împotriva cancerului.
„Ne vom întâlni într-o zi, într-un loc, cu toți cei al căror drum trece prin iubire.„ (KAYAHAN)
🎶 Diminețile sunt departe, iubirea aceasta îmi este capcană.
A trecut mult timp, nici nu mai am răbdare pentru un mâine
Al câtelea dor, a câta singurătate la capătul țiării…
Acum ar fi trebuit să fii lângă mine,
dar m-ai lăsat în pantele iubirii.
Am trimis la zbor păsări, de seara până dimineața.
Dorul tău arde la capătul țigării mele.
Mă lovește în suflet, îmi pune cătușe…
KAYAHAN

[…] Keremcem vrea să devină regizor […]