Festivalul European de Film Subtitle s-a desfășurat la Kilkenny (în Irlanda) și a reunit cei mai importanți directori de casting din diverse colțuri ale lumii, actori și regizori cu cea mai bună ascensiune.

La acest festival a fost invitată și actrița Hazar Ergüçlü.

Aceasta a participat alături de directorul de casting Harika Uygur și, pe întreaga durată a festivalului, a purtat discuții cu persoane importante din cinematografia mondială, astfel având șansa să facă parte din proiectele internaționale.  (Sursa: Medyatava)

hazarerguclu

Actrița a atras atenția prin rolul interpretat în filmul ‘Ahlat Ağacı/Părul sălbatic’ (care a concurat la ediția a 71 a Festivalului de la Cannes). A obținut mai multe premii interne și internaționale pentru rolul interpretat în filmul ‘Kar/Zăpada‘ și a primit aprecieri în presa străină din partea criticilor de film.

Hazar Ergüçlü interpretează și unul dintre rolurile principale ale primei producții turcești pentru ‘The Protector care se va difuza din 14 decembrie.