Actrița Elit İşcan susține, printr-o postare pe rețelele de socializare, că a fost hărțuită sexual de Efecan Şenolsun, colegul de rol din serialul digital ‘Yaşamayanlar/Cei ce nu trăiesc’

Efecan Şenolsun a răspuns, tot prin intermediul rețelelor de socializare, acuzațiilor care  i se aduc.

Elit İşcan – „În timpul filmărilor ultimului episod al serialului de internet ‘Yaşamayanlar’, am fost supusă hărțuirii sexuale, injuriilor foarte dure și jignirilor actorului Efecan Şenolsun. Stând în rulotă alături de colegi din echipa de regie și cea de machiaj, Efecan Şenolsun a venit și m-a jignit din senin, apoi a plecat. Prin cei de lângă mine, am aflat că Efecan Şenolsun consumase alcool. În aceeași seară, a mai venit de două ori în locurile unde mă aflam, mi-a încălcat dreptul la integritate corporală, m-a hărțuit sexual. M-a înjurat  dur și m-a jignit. Pentru toate cele trei relatări, am martori… Efecan Şenolsun fiind beat și pentru că nu-mi dădeam seama cum ar putea reacționa, dar și pentru a nu tulbura evoluția filmărilor, am ales să mă îndepărtez de el și să-i spun să plece de lângă mine… Deoarece scena o impunea, Efecan Şenolsun a urcat sub influența alcoolului la volanul mașinii unde eram eu și  alți colegi, punând astfel în pericol siguranța noastră.

Chiar dacă echipa de producție a văzut că Efecan Şenolsun era beat, perturba filmările și punea în pericol siguranța noastră, nu a făcut nimic pentru a-l împiedica.

În dimineața următoare, am informat, atât echipa de producție, cât și agenția cu care, în acea perioadă, aveam amândoi contract ( ‘Icon’), despre hărțuirea sexuală și injurii. Mi s-a cerut un termen pe care l-am acordat. Am așteptat și am tot așteptat, dar, din păcate, nu s-a făcut niciun pas. Între timp, cei care auziseră ce mi s-a întâmplat, m-au supus unor „interogatorii„ de parcă aveam obligația să conving pe fiecare în parte de ce am pățit, ce părți ale corpului mi-au fost atinse, injuriile care mi-au fost aduse, de parcă toată lumea ar fi trebuit să știe toate detaliile. Majoritatea a vrut să tac, să uit, a așteptat, așteaptă… Nu tac. Sunt conștientă de asemănările dintre ceea ce am trăit atunci și după aceea cu ceea ce au trăit femeile supuse violenței sexuale și aleg să nu tacă. De asemenea, sunt conștientă că, aducând la cunoștință opiniei publice, îmi risc viitorul profesional, că se vor face comentarii, iar în vizor nu va fi subiectul hărțuirii sexuale, ci eu și voi auzi foarte multe comentarii negative și nedrepte…Violența psihologică, verbală și fizică împotriva femeilor este o problemă socială foarte gravă, cu această problemă confruntându-se și sectorul televiziunii și al cinematografiei.

Pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la acest subiect, pentru a face ca aceste situații și situații similare văzute pe platourile de filmare să nu se mai întâmple, am demarat procedurile legale pentru pedepsirea lui Efecan Șenolsun…

Aduc la cunoștința opiniei publice că voi continua această luptă până la capăt cu puterea pe care o iau din solidaritatea femeilor.„

Efecan Şenolsun a răspuns:

„Acum aproximativ 5 luni am avut un incident verbal cu Elit İșcan. Până în acea zi, noi eram doi colegi  apropiați, dar, după acea zi, a început să  susțină anumite lucruri neîntemeiate despre mine, Urmare a deciziei luate cu avocatul meu, tac de 5 luni. Timp de 5 luni, a vorbit în mod constant despre mine încercând să formeze o opinie publică. De fapt, eu sunt cel hărțuit de cinci luni. Împotriva acestor susțineri, am demarat și eu procedurile legale. Solicit publicului să aştepte pronunțarea instanței de judecată și să nu se alăture acestei campanii de denigrare…„

Au existat foarte multe reacții în legătură cu aceste susțineri, inclusiv din partea colegilor de serial.

Despre toate acestea, următorul articol!

 

 

Reclame