ATV a împlinit 25 de ani și conducerea postului a ales să taie tortul aniversar la Cannes, cu prilejul târgului internațional de conținut MIPCOM.
atv2.jpg
Pornind la drum de la sloganul „Serialele se vizionează la ATV„, producțiile difuzate au ajuns să fie urmărite în peste 100 de țări de pe 4 continente.
La evenimentul special organizat la Cannes, ATV a avut peste 120 de invitați din 58 de țări.
Serialul cu recorduri de audiență  Sen Anlat Karadeniz, a fost reprezentat de actorii din rolurile principale, Ulaş Tuna Astepe și İrem Helvacıoğlu, dar și de producătorul și regizorul Osman Sınav.
Au fost acolo și producătorii, cei care au avut o contribuție esențială la succesul internațional al serialelor difuzate de ATV: Ali Gündoğdu, Ayşe Medran, Bahadır Özdener, Burak Sağyaşar, Faruk Bayhan, Mehmet Yiğit Alp, Nilgün Sağyaşar, Raci Şaşmaz și Timur Savcı.
atv1.jpg
S-au prezentat promo-urile Sen Anlat Karadeniz/sezonul 2 și  „Aşk ve Mavi/sezonul 3.
S-au făcut lansările serialelor „Can Kırıkları„ și „Ağlama Anne„.
A fost anunțată difuzarea serialului regizat de Hilal Saral, “Şahin Tepesi”.
Cel mai vândut serial difuzat de ATV este „Sen Anlat Karadeniz„: Mexic, Chile, Belize, Puerto Rico, El Salvador, Guatemala, Honduras, Nicaragua, Panama, SUA(posturile în spaniolă), Bosnia Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Lituania, Georgia, Grecia, România, Estonia, Spania, Uzbekistan, Columbia
Îndrăgiții actori İrem Helvacıoğlu (Nefes) și Ulaş Tuna Astepe (Tahir) au fost în centrul atenției reprezentanților posturilor de televiziune din întreaga lume care au stat la rând pentru a se fotografia cu aceștia și apoi i-au urmărit pe covorul roșu.
nefestahir1nefestahir2
Sursa: 1001dizi.ne
Reclame