În așteptarea confirmărilor

Multe dintre zvonurile de pe Twitter se confirmă, dar când sunt postate de persoane de încredere.

Să vedem ce se va confirma dintre cele trei zvonuri găsite în această seară.

  1. Transfer bombă: Tuba Büyüküstün s-a înțeles cu TIMS pentru un nou serial. Încă nu se știe postul de televiziune.

bandicam 2018-07-22 20-37-14-599.jpg

  1. Engin Akyürek va juca într-un serial produs de O3 pentru Star TV

bandicam 2018-07-22 20-38-02-816.jpg

  1. Kıvanç Tatlıtuğ a ajuns la un acord cu Ay Yapım pentru serialul „Çarpışma/Coliziunea”

bandicam 2018-07-22 20-37-40-963.jpg

Categorii:ACTORI TURCI

1 răspuns

  1. Sper ca aceste zvonuri să se împlinească … îi voi urmări cu plăcere pe toți trei.
    Dar, pentru că sunt fan Engin Akyurek, vă voi relata câte ceva despre începutul carierei lui Engin (sunt informatii luate de pe un site indian din care eu am făcut doar o sinteză … una mai lungă) – dacă admina a publicat și ea aceste informații, cer scuze, eu sunt mai nouă pe aici.

    Engin provine dintr-o familie musulmană conservatoare (tatăl său nu a fost de acord cu cariera sa în showbiz). Ca adolescent, Engin a suferit de o acnee gravă a feței care a dispărut odată cu înaintarea în vârstă devenind la vârsta maturității un bărbat frumos. A absolvit Universitatea din Ankara în 2002, specializându-se în istorie.

    Dorința de face actorie a existat înainte de a termina studiile când a jucat teatru. În anul 2003, Engin, având intenția de a-și încerca norocul în industria showbizului turc, a plecat la Istanbul pentru a participa la concursul TV Turkiye’nin Yildizlari. Turcia Yninizlari a fost un proiect de un an care a testat și a pregătit candidații în toate domeniile: actorie, muzică, dans, etc. În final, Engin Akyrek a câștigat concursul în rândul bărbaților iar aptitudinile sale au fost lăudate în unanimitate de cei din juriu. În afară de Engin, concursul Turkiye’nin Yildizlari a oferit Turciei și alte vedete precum Beren Saat, Cansu Dere și Bengi Ozturk. Imediat după încheierea competiției lui Engin i-a fost oferit rolul Kader de către Turker Inanoglu, cunoscut regizor, producător, scenarist și om de afaceri, în serialul Yabanci Damat, 2004-2007. Serialul a avut succes și a evidențiat calitățile lui Engin ca actor de comedie.

    În timpul difuzării serialului Yabanci Damat, în 2006, Engin a fost văzut de veteranul regizor turc de film Zeki Demirkubuz care i-a oferit un rol în filmul Kader (era o continuare pentru filmul său „Inocența” din 1998). Filmul, care a fost lansat la nivel național în Turcia pe 17 noiembrie 2006, a câștigat premii la festivalurile de film din Antalya, Ankara, Nurenberg și Istanbul, inclusiv Orange Golden pentru cel mai bun film. Pentru rolul lui Cevat, un rol care a durat mai puțin de 10 minute, Engin a luat premiul Asociației actorilor de film contemporan (CASOD) și premiul Asociației Scriitorilor de Cinema (SIYAD) pentru cel mai promițător actor.
    Acesta a fost și momentul în care supermodelele europene de top, cum ar fi Kenan Imirzalioglu și Kivanc Tatlitug, au intrat în industria dramelor ca actori principali și realizau proiecte de succes. Engin, având în spate o experiență artistică într-un teatru cu aspect turcesc oriental, prin talentul său, progresa încet ca actor în roluri secundare atât pe micul ecran cât și pe marele ecran.

    La câteva luni după încheierea lui Yabanci Damat, în iunie 2007, a venit cel de-al treilea proiect al lui Engin Akyurek – serialul Karayilan sau Black Snake, dramă istorică cu un buget impresionant (al doilea ca mărime în Turcia). Engin a avut un rol secundar dar important: Halim/Nizipli. Personajul Halim era un luptător liber, pur și inocent, loial, cam ignorant, dar în același timp foarte amuzant și dur, un musulman conservator care se îndrăgostește de o fată creștină. Chiar dacă Karayilan a avut un scenariu și o interpretare bună serialul nu s-a bucurat de audiență mare într-un moment în care la modă erau serialele romantice. Cu un buget ridicat de 300.000 $ /episod, Sis Yapim nu a putut continua și proiectul s-a terminat la cel de-al optsprezecelea episod în martie 2008. Personajul Halim/Nizipli, interpretat strălucit de Engin, a fost un amestec din personajele sale anterioare: a fost comic precum Kader și agresiv ca Cevat. Dar, din cauza ratingului scăzut al lui Karayilan, una dintre cele mai bune performanțe ale lui Engin a trecut neobservată.

    În 2007, revenind la perioada de început a activității sale ca actor de teatru, Engin Akyrek a jucat în piesa originală „Romantika Muzikali”, în regia lui Sakir Gurzumar, la Teatrul Turker Inanoglu din Ankara. A jucat și a cântat interpretând personajul Ceto, tipul curajos al cartierului.

    La un an după ce Karayilan s-a încheiat, cel de-al treilea serial al lui Engin a început pe canalul Channel D Channel: „Bir Bulut Olsam” (BBO) – Dacă eram un nor . Era primul proiect al lui Engin ca actor principal!
    Serialul reflectă viața unui oraș care se învecinează cu o frontieră siriană plină de mine unde viața este lentă, tradițiile învechite și femeile sunt lipsite de drepturi. Engin a portretizat pe Mustafa Bulut, cel mai mare dintre cei patru copii ai primarului orașului Guzelyurt. Mustafa s-a căsătorit în copilărie, cu forța, cu verișoara lui Narin. Pe măsură ce creșteau, Mustafa s-a îndrăgostit nebunește de Narin care nu l-a iubit și nu l-a acceptat ca soț. Din această cauză Mustafa a devenit foarte irascibil, impulsiv și obsedat de Narin torturând-o fizic și psihic. Personajul lui Mustafa Bulut a fost unul foarte bine creat și interpretat și descrie un bărbat care își iubește și este dedicat familiei sale (deși este crescut de un tată bogat și autoritar), un soț bătăuș și obsedat de dragostea sa până limita de autodistrugerii. Mai mult decât atât, Mustafa era epileptic și avea crize ori de câte ori furia sau frustrarea lui atingea cote înalte (Engin a interpretat magistral în 14 scene mișcările incontrolabile ale unui epileptic).

    Se spune că, odată ce Engin a citit scenariul lui Bir Bulut Oslam, a susținut despre Mustafa Bulut: „Acest rol este scris pentru mine!” și într-adevăr este cea mai rafinată și cea mai mare performanță a sa care te urmărește și după ce ai terminat de vizionat serialul. Bir Bulut Olsam s-a încheiat în cel de-al 29-lea episod în decembrie 2009.

    După succesul serialului „Fatmagul” Bir Bulut Olsam a fost vândut în multe țări în care baza fanilor lui Engin a crescut. Performanța sa a fost lăudată și mulți au devenit mai mult fani ai lui Mustafa Bulut decât ai lui Kerim Ilgaz. Engin descrie perfect cruzimea unui soț abuziv prin expresivitatea sa. Chiar dacă a fost o interpretare tăcută, Engin a acaparat întregul spectacol cu excelența expresiilor sale. El însuși apreciază această performanță a lui ca fiind cea mai bună de până acum. Chiar dacă a fost un personaj negativ, iubirea sa neîmpărtășită pentru Narin l-a făcut un caracter complex și iubit de fanii săi care l-au văzut ca erou al spectacolului, acordându-i mai multă atenție decât actorului care a interpretat rolul personajului pozitiv.

    Engin a declarat într-un interviu că a fost oprit pe stradă de către doamne în vârstă care l-au blestemat cerându-i s-o lase în pace pe Narin, în timp ce altele s-au temut de prezența sa din cauză că au crezut că așa este Engin în realitate. Răspunsul șocant al fanilor care au refuzat să-l urască pe Mustafa, chiar dacă era un bărbat care-și bătea și viola soția, a convins factorii de decizie să-l accepte pe Engin pentru rolul lui Kerim din Fatmagul, pentru capacitatea sa de a interpreta o reacție pozitivă a unui personaj cu caracter negativ. În iunie 2010 regizorul Hilal Saral a anunțat că Engin Akyuek va fi personajul principal de sex masculin în următorul său proiect de televiziune „Fatmagul”.

    La sfârșitul lui Bir Bulut Oslam, Engin a fost deprimat de atitudinea mass-media care a lansat o afirmație falsă în legătură cu persoana lui și nu a mai vrut să joace. Dar Beren Saat, care a fost prietena lui Engin șase ani de la Turkiye’nin Yildizlari, l-a convins să se întoarcă în showbiz. La audiția lui Engin pentru rolul principal în Fatmagul i-a cerut lui Hilal Saral să-l accepte ca partener pentru ea (în timpul acestei pauze de opt luni, Engin și-a schimbat aspectul său fizic: părea mai sănătos decât Mustafa Bulut, își bărbierise mustața și și-a lăsat părul lung! Era imaginea perfectă pentru băiatul umil, dar modern din Fatmagul). Este greu de presupus că Hilal Saral și-a dat seama la începutul filmărilor că Fatmagul va obține cel mai mare rating în țările străine și că va fi cea mai vândută dramă a țării sale (la momentul respectiv).

    Se spune că Engin Akyurek nu este atât de orgolios în ceea ce privește cariera sa. El acceptă un proiect, lucrează cu toată inima în el, își câștigă salariul și apoi se bucură de viața sa fără să-i pese de competiția din industria showbizului. Astfel, după ce devenit unul dintre cei mai celebri actori turci, a dispărut de pe ecran. S-a odihnit, a plecat în Anglia și Grecia și s-a întors pe ecran după 2 ani cu Kara Para Ask.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.