Şükrü Avşar, patronul casei de producție Avşar Film, intenționează să realizeze în acest sezon trei filme.

Primul, regizat de Çağan Irmak, „Beni Hatırla/Amintește-ți de mine” se filmează deja.

Al doilea, „Aşk Bu Mu/Aceasta este dragostea?”, se filmează de săptămâna viitoare.

Cât privește al treilea film, este vorba despre o adaptare a producției coreene, „More Than Blue”, de cinci ani în intenția „Avșar Film„, dar amânat pentru că nu au existat un scenariu bun și o distribuție pe măsură.

Scenariul filmului denumit „Hüzünden Öte/Dincolo de tristețe” va fi semnat de Aytaç Ağırlar. Pe fotoliul de regizor va fi Hilal Saral, cea căreia i s-a propus proiectul și în urmă cu cinci ani.

Pentru rolul Elif, o femeie curajoasă, de profesie textieră (scrie versuri pentru melodii), casa de producție s-a înțeles de principiu cu Fahriye Evcen.

De ceva vreme, se caută actorul care să interpreteze rolul Murat, cel cu care Elif a crescut la casa de copii și apoi întâmplarea a făcut să se revadă la o companie de producție muzicală.

Filmările vor începe imediat cum i se va găsi partenerul.

Primele scene ale filmului vor fi cele în care se va afla că Murat mai are de trăit șase luni.

Pentru rolul Murat s-a vehiculat numele Kadir Doğulu, dar, știindu-se că nu se împacă bine cu Burak Özçivit, soțul actriței Fahriye Evcen, acesta nu face parte din distribuție și este în discuții pentru alte proiecte.

Sursa: medyatava/Birsen Altuntaș

Reclame