Fundația TEMA a reușit să aducă aseară într-un spectacol personalități ale lumii artistice care au cântat și au transmis mesaje menite să atragă publicul în vederea strângerii de fonduri pentru educarea copiilor în privința protejării naturii.
Obiectivul spectacolului a fost acela de a strânge fonduri pentru 60.000 de copii.
Pe parcursul întregului spectacol, transmis live de NTV, au fost trimise SMS-uri și s-au făcut donații.
Spectacolul prezentat impecabil de  Gülay Afşar și Yiğit Özşener a adus, rând pe rând, în fața publicului, cu mesaje și cântece, artiști generoși și foarte emoționați: Aybüke Pusat, Ayça Ayşin Turan, Aytaç Şaşmaz, Birce Akalay, Burak Sevinç, Caner Cindoruk, Defne Samyeli, Doğukan Polat, Eren Vurdem, Gizem Karaca, Görkem Sevindik, Güldüy Güldüy Ekibi, Kadir Doğulu, Melis Tüzüngüç, Meltem Yılmazkaya, Mert Fırat, Özcan Deniz, Pelin Akil, Serhat Kılıç, Tolga Sarıtaş, Yonca Lodi și Yurdaer Okur.
Artiștii au fost acompaniați de Orchestra condusă de Behzat Gerçeker.
Consilierul de proiect a fost Filiz Burhan.
Mulți dintre ei aveau emoții, alții au venit direct de pe platourile de filmare ale serialelor.
Burak Özçivit a transmis un mesaj de susținere. Nu a putut fi prezent deoarece s-a îmbolnăvit cu puțin timp înainte de spectacol.
Prezentatoarea a reamintit colaborarea cuplului Burak Özçivit şi Fahriye Evcen Özçivit cu Fundația Tema chiar la nunta lor când au dăruit fiecărui nuntaș un certificat prin care era anunțat că mirii au donat pentru ca în numele lui să se planteze un puiet în zona de împădurire.
Prin mesajul transmis, actorul a amintit că Fundația Tema, prin educația despre natură dată copiilor, vrea ca aceștia să descopere și să iubească natura. A îndemnat publicul să trimită un SMS de doar 10 TL.
Barış Arduç, deşi nu era în programul anunțat inițial, a transmis un mesaj de susținere
Actorul și-a exprimat regretul că nu se află acolo din pricina unei deplasări în străinătate pe care a programat-o mai demult.
A vorbit despre faptul că Fundația Tema are peste 700.000 de membri și organizează astfel de manifestări de 25 ani.
I-a felicitat pe toți cei care sprijină inițiativa de a împăduri o zonă din Gaziantep și consideră că astfel de inițiative sunt foarte prețioase.
Actorul Caner Cindoruk a cântat. Prezentatoarea i-a mulțumit că, deși este bolnav, a venit să cânte pentru copii.
bandicam 2018-04-02 19-40-12-283
Özcan Deniz a venit. Nu a cântat, dar a stat destul pe scenă pentru ca fanii lui să trimită SMS-uri și a transmis un mesaj important, mesaj de soț și tată.
„Nu cred că există un copil care să nu iubească natura. Cu toții am crescut în natură, alergând după fluturi, jucându-ne în iarbă, cățărându-ne în copaci și căzând din ei, dar nu știu ce se întâmplă mai apoi de nu mai rămâne nimic din toate astea. Probabil este un virus al vieții moderne…„ a spus actorul.
A mai spus că ne-am face cel mai mare bine dacă ne-am folosi inteligența nu doar în a ne moderniza, ci și în a proteja natura.
A mai spus că este o mare prostie să distrugem natura și că e vremea să virăm pe drumul bun, acela de a o salva.
Cât a fost pe scenă, pe lângă faptul că el însuși a venit cu vestea că se atinsese nivelul de 40000, au fost anunțate două importante donații pentru educarea a 10.000 și 2500 de copii.
Prezentatoarea a spus că Özcan Deniz începe o nouă etapă a vieții sale, etapă în care, odată cu creșterea responsabilităților, crește și conștientizarea.
A fost felicitat pentru că va deveni tată în curând, iar el a mărturisit că, deși sprijină dintotdeauna astfel de manifestări, motivul cel mai important pentru care a venit fuga- fuga acolo este fiul său. (mai toate ziarele scriau azi că fiul lui se va numi Kuzey/ sună bine Kuzey Deniz!).
„Este minunat să fii tată. Îi sărut de aici, pe obraji, pe soția mea și pe fiul meu… deși pe fiul meu încă nu am ajuns să-l sărut pe obraz…„
Prezentatoarea i-a spus: „Cu siguranță a simțit că i-ai trimis sărutul.„ și le-a urat să îmbătrânească pe aceeași pernă și să aibă o viață fericită împreună cu fiul lor.
Îndrăgitul actor a îndemnat tinerii săi fani să trimită SMS-uri de susținere pentru Fundația Tema.
A fost și un moment amuzant când prezentatoarea spectacolului a spus că l-au ajutat rolurile de soț și tată din filmele și serialele în care a jucat, iar Özcan Deniz a spus: „M-am căsătorit atât de mult, am avut atâția copii, am divorțat de atâtea ori în seriale, Doamne ferește, că la nunta mea, soția mea mă privea ca și când mă întreba„ ce e, nu prea ai emoții…„.
A mărturisit că, odată cu căsătoria, omul e mai legat de viață, mai conștient de realități, de aceea trebuie să prețuim natura, soarele, animalele…
L-a întrebat pe prezentator câți ani are și au ajuns la concluzia că amândoi au aceeași vârstă!  46. Özcan Deniz a spus că, de la o anumită vârstă, omul simte gustul altfel la absolut totul… Au mustăcit și până la urmă Deniz a întrebat „Dar unde voiam eu să ajung?„.
A vrut să-l salveze prezentatoarea care a subliniat ideea că timpul e prețios și poate că nu mai avem prea mult timp să facem tot ceea ce ne propunem, de aceea e cazul să facem tot ce putem pentru a lăsa o lume frumoasă generațiilor viitoare.
Özcan Deniz a glumit spunând că e destul de mult timp și că nu prea sună bine să spui că nu e suficient timp după ce spui că ai 46 ani.
Actorul Mert Fırat a venit cu vestea atingerii obiectivului. 60.000 de copii vor beneficia gratis de educație pentru natură. Într-o singură seară, publicul a strâns banii necesari.
Serhat Kılıç l-a provocat pe Mert Fırat să cânte împreună deoarece Mert Fırat spunea că, de ar fi să cânte într-o zi, va cânta doar cu Serhat Kılıç.
Prezentatoarea a spus că a fost foarte greu ca Mert Fırat să obțină permisiunea de a lipsi de la filmări și s-a decis în ultima clipă.
Serhat Kılıç a glumit spunând: „Bine că a venit Mert de la platouri și noi din vacanță. Au fost atâtea vedete pe scena asta! Zici că parcă a plantat 1500 de copaci și a venit de acolo. Doamne, Doamne!„
Apoi i-a cerut celui de alături să-l fotografieze cu Mert care are mulți urmăritori în social media și el nu a reușit să se folosească până acum de social media. :)))
Au cântat excelent, ca un semnal de alarmă, melodia trupei „Mor ve Ötesi” – „Bir derdim var/ Am o îngrijorare„/
„Am o îngrijorare și nu o mai pot ascunde în mine
Dacă plec, până unde? Dacă rămân, până când?
Nu am putut să explic, nu m-au putut înțelege.

De ce sunt toți dușmani, de ce sunt toți dușmani?
Am uitat totul, respirația lui Noe…
Nu veni lângă mine.
Tu ești altfel, eu sunt altfel.

Am o îngrijorare și nu o mai pot ascunde în mine.
Dacă plec, până unde? Dacă rămân, până când?
Nu am putut să explic, nu m-au putut înțelege.
Uite, aceasta e ultima cortină.
Nu mai e nicio piesă de acum.
Nu sunt lumini, nu mai e nimic, nimic.
Am o îngrijorare și nu o mai pot ascunde în mine…„
Jos pălăria pentru o astfel de inițiativă!
Spectacolul complet este mai jos:
Reclame