Cine este omul nr.1 pentru Ezgi Asaroğlu?


Ezgi Asaroğlu

„Care este persoana nr.1 de încredere a profesionistei Ezgi Asaroğlu?”

  • ea însăși, fiind un critic destul de aspru, apoi mama ei

„Unde va merge E.A. în vacanță?„

  • îi place să descopere noi locuri, să se plimbe în diferite țări

„Cum reacționezi la critica de specialitate?„

  • cu respect, dar își urmează glasul inimii

„Este bine venită ori de câte ori dorește.„

  • încă de acum se simte ca acasă

O vizită în care a demonstrat că poate avea stil și poate zâmbi.

O vizită în care s-au invocat motive de securitate. Astfel, nu s-au primit florile fanilor, nu s-au dat autografe, nu s-au făcut selfie-uri.

O vizită în care s-a tot întrebat „De ce nu este și Keremcem?„, și nu a răspuns nimeni.

Fanii lui Keremcem mă întrebau pe Twitter același lucru și apoi au spus că prețul lui e prea mare. Să admitem că este așa. Au ales varianta ieftină? Evident, nu.

Consider o lipsă de respect neabordarea subiectului legat de ceilalți colegi de serial și în special Ateș/Keremcem.

Probabil au vrut să evite situațiile jenante.

H.Samson a distribuit ieri partea de emisiune în care Ezgi spune „Eu vă iubesc.„

Vezi această postare pe Instagram

"Eu va iubesc!"😂👌👏/I love you/Sizi seviyorum! We love you too! @ezgi_asaroglu ❤❤ Ezgi message to her fans: "I'm very happy, people received me very nice. All of you made me happy. I will return to Istanbul with good and positive energy. Thank you all. I love you." Ezgi spoke about Ohb, about the difficult scenes of shooting. She said the most difficult scene for her was the death of Doruk scene. Also, she spoke about Bahar role. That she is like Bahar, regarding the love for people, same positivity. She said that acting was not a childhood dream but her family supported her in everything she did. Also she talked about her career and about one of her movie nominated for Oscar. #ESPAÑOL: El mensaje de Ezgi a sus fans: "Estoy muy contenta, la gente me recibió muy bien.Todos ustedes me hicieron feliz. Volveré a Estambul con buena y positiva energía. Gracias a todos. Los amo." Habló de Ohb, de las escenas difíciles de las grabaciones. Dijo que la escena más difícil para ella era la muerte de Doruk. También habló sobre el papel de Bahar. Que ella es como Bahar, con respecto al amor por la gente, la positividad. Dijo que actuar no era un sueño de su infancia, pero su familia la apoyaba en todo lo que hacía. Hablo y de su carera y de uno de sus peliculas nominadas para el Oscar. #Moldova #interview #primaora #ezgiasaroğlu #ezgiasaroglu #ezgi_asaroglu #OHayatBenim

O postare distribuită de Ezgi asaroğlu & keremcem Dürük (@ohayatbenim_fox_) pe

Probabil EU (adică ea), persoană fizică, deplasată în interes personal.

Uite cum un eveniment, ce se anunța „evenimentul anului„, lasă în urmă atâtea întrebări.

Dar bine că a strălucit, a zâmbit…

Păstrăm această imagine pentru că nu se știe ce va urma.

La întoarcerea în Istanbul, anunța că așteaptă pentru că Liniile Aeriene Turce i-au spus că bagajul ei nu a aterizat la Istanbul deși e ea însăși l-a predat.

Se pare că l-a găsit. Postarea nu mai există.

bandicam 2017-04-12 14-31-36-764.jpg

Dar există (în sfârșit!) știrea FOX despre vizita ei în Moldova. „Ezgi Asaroğlu, Bahar din OHB, primită cu mare interes în Moldova„ este titlul. Știrea este despre cum a participat la matinal, cum s-a întâlnit la mall cu mii de fani, a fost invitată la cină la Ambasada Turciei, a fost la Cricova.  http://www.fox.com.tr/O-Hayat-Benim/haber/869/O-Hayat-Benim-in-Bahar-i-Ezgi-Asaroglu-na-Moldova-dan-buyuk-ilgi

ambasadae

Reclame

13 gânduri despre &8222;Cine este omul nr.1 pentru Ezgi Asaroğlu?&8221;

  1. Cat de just ceea ce ati scris!!!
    Vedem ce a urmat: lauda ma gura…ca iti voi da friptura.
    Sa postezi un live inregiatrat de 1 minut si sa arati cati te au urmarit.. si sa mai inveti fanii cum sa gliseze sa vada asta… E mai mult decat penibila.

    Apreciază

  2. Ne invata chiar sa dam shape ca sa vedem cati o urmaresc.
    Uite asa tot de face frumos, strica .
    In fine. Keremcem si ceilalti colegi nu I au placut postarile. Cea mica, ahu si makbule.
    Detalii detalii

    Apreciază

  3. Da, nu s-a pronuntat numele Keremcem,noi am asteptat o ora sperand ca vom avea prilejul sa luam autogtaf, sa facem poze, sa ii adresam intrebari asa cum era in program.
    Nu era linsata.
    Din sursa sigura va spun ca motivul plecarii in graba a fost ca trebuia sa ajunga la ambasada Turcei dar mai intai a fost la hotel sa isi schimbe tinuta. A fost si distanta de la mall la Radisson unde a fost cazata.

    Prezentatorul acela a lasat de dorit, parca eram la circ, la fiecare gest: sa o apaludam pe Ezgi Asaroglu
    Intrebari de toata jena, el era paralel cu viata si activitatea ei insa stiu si ca stafful ei, impresarul a limitat libertatea jurnalistilor in a fi „indiscreti’.
    5000 nu au fost, maxim 2000, asta a fost informatia celor care sunt cu securitatea in mall.
    Cei prezenti au fost fericiti dar si dezamagiti.

    Apreciază

  4. E singura care si a pus cati viewers;)))))saraca!

    Deci avem raspunsul la intrebarea de ce nu a fost Keremcem. Sa o lase sa se bucure si ea de aerele de diva ca si asa e nebagata in seama.

    Apreciază

  5. De ve nu ma mia ca ea e nr 1 pt ea e chiar ea. Kerem e in centrul atentiei a pus si ea film din Moldova si cati oameni au provit live ul. O patetica.

    Apreciază

  6. Au fost destui oameni, sa fim corecti.
    Nu au fost 5000, asta e capacitatea salii palatului si ma.duc des acolo. Nu au fost atati.
    Dar ca nici vorba de Keremcem… Urat din partea ei. OK, ea a aratat bine, joviala dar urat.
    Autografe ea nu a vrut insa organizatorii au mintit ca sa vina lumea. Am colege care au spus ca au fost ca stiau ca vin si el. Ma rog, sa fie sanaotoasa. Sa aiba fani in lume ca turcii nu o suporta. Cate poze cu fani vedeti cand ea iese? Presa , paparazzi, scriu despre ea? Nu.
    Uitati va la profilele celor care ii com, numai copii.

    Apreciază

  7. Pai nu era o stire extrem de buna, o intalnire in mall, unde din ce vad nu prea s-au inghesuit oamenii s-o vada, cineva spunea ca erau in jur de 2k, eu zic ca erau mai putin, nu este un mall care sa cuprinda 20k, cum este si-n Timisoara, un oras mai mic decat Chisinaul, ci unul micut de 5k, nu vorbesc de Bucuresti. Apoi lipsa florilor, fie ele motive de securitate, dar totusi doar un buchet amarat. In fine eu am fost la Bucuresti la o astfel de intalnire, cand cei de la Acasa au invitat-o pe Edith, a fost o nebunie totala, se calcau in picioare, iar actritei nu i-a fost deloc frica, a sarutat, imbratisat, a primit flori, a dat autografe, a vorbit cu fani, care strigau ca”….” nu spun cuvantul sa nu jignesc, „te iubim” si alte cuvinte, aceiasi harmalaie la actorii nostri de telenovele, anul trecut a fost la Iulius mall, nu stiu ce vedetute, si s-au strans 20k, iar Timisoara ate mai putin de 400k de locuitori, circa 350k. Dar nu are rost comparatia, speram ca Moldova sa fie mai avida in a-si vedea idolii. Dar ea a aratat bine, in comparatie de cum arata in serial. Nici in serial nu o vitregeste nimeni, pur si simplu povestea este prea lunga, iar Ates si Bahar si-au spus povestea lor, se saruta cat trebuie, se imbratiseaza cat trebuie, nu mai exista pasiune, pt ca asta dispare repede si-n casniciile adevarate, ramane iubirea aia linistita, care este dupa ce totul se limpezeste. OHB, a inceput sa cam depaseasca limita bunului gust, cam de cand l-au omorat pe Ceamal, aruncarea lui in lac de catre Hulya, Muge si Zeynep asta din urma avand un chip atat de grotesc, scuzati-mi expresia, dar am gasit-o in desele postari, m-a socat, cu toata simpatia nemasurata care o am pt felul in care joaca Ceren si Ozan, pt. care urmaresc pe repede inainte OHB, trebuie sa spun ca este o treaba de mantuiala, neprofesionista si ca ratingul este mult prea mare, comparativ cu un serial bun, Kosem.

    Apreciază

  8. Oamenii au primit o bine pentru că merită însă să nu se facă referire la Keremcem și la restul echipei, mi se pare lipsit de respect.

    Apreciază

  9. Buna seara,

    Un material care a cuprins cam tot ce s-a întâmplat. Mallul a avut un grad de ocupare foarte mare insa nu au fost 5 mii.
    Noi nu avem parte de așa bucurii și serialul inca e un succes și este dorit. Citesc feedback-urile aici și înțeleg că nu mai e deloc atrăgător.
    Noi știam că va veni și Keremcem insa nimeni nu a pomenit nimic, nici de el nici de echipa. Firesc ar fi fost că unul din cei 2 crainici sa pună întrebări despre el, despre colegi.
    Noi pe el il voiam mai mult. Dar ne a plăcut. Multi copii și vârstă a 3 a…

    Apreciază

  10. Asta de întrebată și constata oamenii deștepți. Cei care o divinizează văd doar cat a fost ea de frumoasa și de fani a avut.

    Loc pentru Ezgi pe paginile de Instagram nu a avut loc?

    Apreciază

  11. Foarte bine punctat tot.
    Mulțumim. Aceasta vizita a fost pentru încrederea ei. Și așa a fost dezamăgită de producție, de rol de colegi etc.sa nu se vb de el, de colegi… Extrem de urat.
    Știrea să fie dată pe rețele nu pe site.
    Iar samson pe Twitter trebuia să cum face mereu.
    Mă rog, bine că a fost drăguță!

    Apreciază

Comentariile nu sunt permise.